Studenţii cer burse mai mari

GREVĂ. Studenţii dau Ministerului Educaţiei termen până la 1 octombrie pentru dublarea burselor şi pentru rezolvarea problemei locurilor în cămine.

Ei ameninţă că intră în grevă dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate.

„Weekendul trecut am avut o întâlnire cu toţi liderii studenţilor din ţară şi am punctat trei probleme majore ale studenţilor, care trebuie rezolvate urgent, altfel vom face grevă şi vom ieşi în stradă. Vom face tot ce se poate pentru a se mări cu 100% cuantumul burselor şi pentru a se rezolva celelalte probleme, legate de repartizarea locurilor în cămine“, a precizat George Păduraru, preşedintele Uniunii Studenţilor din România.

Revendicarea privind bursele vizează majorarea bugetului alocat în acest scop, astfel încât studenţii să primească, lunar, minimum 600 de lei.