PNL cere autorităţilor române şi maghiare să detensioneze relaţiile încordate şi să găsească "soluţii reale", spune purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.
PNL ia act cu surprindere de amplificarea tensiunilor diplomatice dintre România şi Ungaria, în condiţiile în care autorităţile maghiare nu renunţă la gestul hazardat, neinspirat şi antieuropean de a ridica un gard la graniţa României, iar autorităţile române, în loc să imprime o abordare europeană a discuţiilor, se limitează în a răspunde politicianist prin jigniri şi ameninţări", a afirmat purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuţ Stroe.
El le transmite "diplomaţilor de ambele părţi ale gardului' că problema cu care se confruntă în prezent Europa este una dramatică, umanitară şi complexă, dar şi o problemă a întregii comunităţi europene, drept urmare trebuie tratată în acest context nu prin decizii individuale.
"Cerem autorităţilor române şi maghiare să nu dezgroape orgolii istorice şi să lucreze împreună la găsirea unei soluţii europene. Observăm că, pe măsură ce lucrurile evoluează, spiritul european şi principiile la care am aderat cu toţii în privinţa protejării drepturilor universale, a asigurării libertăţii de circulaţie, a drepturilor refugiaţilor încep să fie nesocotite. Vă anunţăm că miza acestei situaţii de criză o reprezintă oamenii şi nu gardurile de autoizolare sau interesele politicianiste", a precizat Ionuţ Stroe.
Potrivit acestuia, PNL condamnă actele de violenţă de la graniţa sârbo-ungară, Stroe subliniind că în acest context menţinerea unei stări tensionate la nivel diplomatic nu rezolvă chestiunile reale cu care se confruntă Uniunea Europeană la graniţa sa, ci mai mult le adânceşte.
"Este nevoie de o decizie unitară a Consiliului European atât în privinţa numărului de refugiaţi care trebuie repartizaţi echitabil, dar, mai important decât atât, a modului în care ţările expuse şi care se vor angaja să îi primească trebuie să acţioneze în această criză, în sensul integrării lor. Nu se poate aborda tehnica aruncării problemei în curtea celuilalt prin încercarea de a direcţiona forţat migranţii dintr-o parte în alta a Europei. Ţările UE sunt dispuse să coboare presiunea şi să primească refugiaţi, dar ca urmare a unei împărţiri echitabile şi echilibrate. Suntem reprezentanţii unor ţări europene şi ar trebui ca frontul comun, în spiritul european al politicilor pe care le-am îmbrăţişat cu toţii, să prevaleze indiferent de orgoliile personale", subliniază purtătorul de cuvânt al PNL.
Stroe indică faptul că liberalii "rămân consecvenţi ideii că solidaritatea este o stradă cu dublu sens şi că mai important decât numărul refugiaţilor care vor ajunge într-o ţară sau alta este stabilirea în mod unitar a unui mecanism de azil şi de integrare bazat pe principiile sănătoase ale UE".
"Este nevoie de fonduri europene suplimentare pe care România, la fel că oricare altă ţară care va găzdui refugiaţi, să le primească pentru a dezvolta sisteme speciale de asigurare a dreptului la sănătate, de acces la învăţământ şi eventual, ulterior obţinerii dreptului de şedere, a dreptului la muncă şi liberă circulaţie. Reiterăm că în acest moment discuţia ar trebui să rămână axată pe soluţii şi nu pe crearea de noi fronturi de conflict", conchide purtătorul de cuvânt al PNL.