Strategii PNL l-au sfătuit pe Tăriceanu să nu se alieze cu PSD

Premierul Călin Popescu- Tăriceanu şi vicepreşedinţii PNL au fost sfătuiţi de consultanţii politici să nu colaboreze cu PSD.

Recomandarea s-a bazat pe rezultatele unor focus-grupuri, realizate de strategii premierului, şi a fost prezentată duminică în cadrul unei întâlniri restrânse a conducerii liberale.

Din cercetările efectuate a reieşit că alegătorii PNL nu agreează colaborarea cu PSD.

Concluziile cercetărilor au fost prezentate ieri de Tăriceanu, în şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL, din care fac parte atât membrii conducerii centrale, cât şi preşedinţii organizaţiilor judeţene. Premierul a repetat că filialele PNL au libertatea de a colabora cu orice partid pe plan local, dar le-a solicitat şefilor de organizaţii judeţene să nu anunţe oficial nicio colaborare şi să aştepte trecerea primului tur al localelor.

În schimb, liderii partidului recunosc că, pe plan local, tatonările deja au început. „PSD şi PDL s-au înţeles să meargă împreună în Ilfov şi Bacău. Există o decizie a colegilor noştri din Botoşani de a colabora cu PSD, există judeţe precum Vâlcea, Alba în care am fost informat că au fost abordaţi de cei de la PDL pentru a forma o majoritate“, a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Ludovic Orban, validat pentru Bucureşti Coordonator politic al echipei centrale de campanie a liberalilor a fost desemnat Bogdan Olteanu, iar Dan Motreanu va fi şeful executiv al campaniei.

De „finanţe“ se va ocupa Teodor Atanasiu, şeful AVAS.

Liberalii au validat ieri majoritatea candidaţilor pentru primăriile oraşelor mari, dar şi jumătate din consiliile judeţene. Printre pretendenţii la primării se numără Ludovic Orban (Bucureşti), Romeo Stavarache (Bacău), Ilie Bolojan (Oradea), Victor Manea (Constanţa), Cristian Adomniţei (Iaşi). La Galaţi, liberalii l-au atras drept candidat pe preşedintele clubului Oţelul - Marius Stan. Ministrul Ovidiu Silaghi va candida la şefia Consiliului Judeţean Satu-Mare.