1965 este un an crucial pentru Povestea Rockului: filmul cedeaza locul fruntas muzicii (firesc, daca ne gandim ca Oscarurile in acea vreme s-au dus catre productii ca "My Fair Lady", "Mary Poppins" si "Sunetul muzicii"), in moda fustele se scurteaza si mai mult, apare prima editie paperback (piratata) la "Lord of the Rings" si prima referire la "hippie" in presa.
The Rolling Stones, considerati de multi colegi de breasla drept cea mai buna trupa de concert din lume, munceau deja non-stop, de aproape un an si jumatate, si, dincolo de cimentarea imaginii lor publice, cel mai mare castig inregistrat in final a fost definirea tandemului componistic Mick Jagger-Keith Richards, cu pretul inceperii declinului si autodistrugerii „micului print” Brian Jones.
Euforia la nivelul intregului grup avea sa continue - ca si programul supraomenesc asumat de trupa - cu un al doilea album care „sparge” topurile: „Rolling Stones Number 2”. Andrew Oldham, managerul formatiei, era ferm decis sa faca din Jagger -Richards un cuplu cel putin la fel de vandabil ca Lennon-McCartney.
In februarie, au loc mai multe intalniri intre Mick Jagger si The Beatles, in care muzicienii se pun de acord asupra unei strategii comune de aparitie a single-urilor, astfel incat cele doua trupe sa profite din plin de piata prin evitarea lansarii simultane de discuri. Fragmente din cartea „Blue, Black&White - Povestea Rolling Stones”, scrisa de Ioan Big si aparuta la Editura RAO