Strategia Rusiei pentru summit-ul NATO

Rusia a dezvăluit parţial, astăzi, strategia sa pentru summitul NATO de la Bucureşti, la care va participa Vladimir Putin, declarându-se gata să coopereze în ceea ce priveşte Afganistanul, dacă acest lucru va pune capăt proiectelor de extindere ale Alianţei până la frontierele sale, transmite AFP.

"Rusia cooperează cu ţările NATO pe tema Afganistanului şi examinăm posibilitatea de a aprofunda această cooperare", a declarat viceministrul rus de externe, Aleksandr Gruşko pentru agenţia Interfax.

NATO este în curs de negocieri cu Moscova pentru a permite Alianţei să tranziteze pe teritoriul rus echipamente pentru soldaţii din Forţa Internaţională pentru Securitate din Afganistan (ISAF). Un acord ar putea fi încheiat la summitul NATO de la Bucureşti, unde Afganistanul este printre subiectele centrale.

Dar, "nu poate avea loc o cooperare deplină şi completă, dacă interesele legitime ale ambelor părţi nu sunt luate în seamă", a adăugat însă Gruşko, cu câteva zile înainte de summitul NATO prevăzut în 2-4 aprilie la Bucureşti. Extinderea NATO "nu va consolida nici securitatea NATO, nici pe cea a ţărilor care îşi manifestă intenţia de a adera la organizaţie, nici pe cea a Rusiei", a afirmat el.

Extinderea ar fi "plină de consecinţe pentru securitatea europeană" şi va avea un "impact negativ asupra relaţiilor dintre Rusia şi NATO, inclusiv asupra cooperării lor", a avertizat oficialul rus.

Rusia nu vede cu ochi buni extinderea NATO la frontierele sale, începută cu ţările baltice şi care ar putea continua cu Ucraina şi Georgia, ţări care au cerut să adere, încă de la summitul de la Bucureşti, la Planul de acţiuni în vederea aderării (MAP), ultima etapă înainte de aderare.

Dacă o parte dintre ţările membre, printre care Franţa şi Germania, se opun aderării imediate la MAP, altele - în special fostele ţări comuniste din Europa Centrală - sunt favorabile acesteia, iar presiunile dintr-un sens şi din celălalt ar putea continua până în ultimul moment.

În acelaşi timp, tonul dintre Washington şi Moscova s-a destins după tensiunile din ultimele luni, semn că la Bucureşti s-ar putea ajunge la un compromis.

Rusia nu are nicio intenţie de a negocia un acord cu Afganistanul în schimbul unui "nu" spus Ucrainei şi Georgiei în ceea ce priveşte MAP, a spus însă Gruşko. "Nu există şi nu poate exista un târg", a subliniat el.

(18:17)