Strategia Naţională de Apărare a Țării și primul conflict. Cu Rusia.

Strategia Naţională de Apărare a Țării și primul conflict. Cu Rusia.

Săptămâna viitoare se preconizează a fi luat în discuție, în Parlament, documentul trimis de Președintele României privind Strategia Naţională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024. Abia publicat pentru dezbatere, textul Strategiei a și produs un incident diplomatic.

Documentul, produs de Administrația Prezidențială conform Constituției, a fost analizat și avizat favorabil în CSAT în data de 27 mai. Strategia a fost, însă, elaborată după consultarea și admiterea unor propuneri din partea tuturor instituțiilor publice cu atribuții și responsabilități în domeniu securității naționale. Acum a venit momentul ca proiectul Strategiei Naționale de Apărare, care va fi dezbătut în Parlament, să fie făcut public și pentru membrii societății civile, și pentru grupuri de analiști din mediul academic, pentru reprezentanți ai unor think-tank-uri (n.r. organizații cu rol de consiliere), formatori de opinie și jurnaliști. Deja dezbaterile în rândul analiștilor și specialiștilor în strategii au început. La o astfel de discuție, organizată de deputatul USR Lucian Stanciu Viziteu am participat și noi, pentru că Evenimentul zilei e interesat să comunice cititorilor săi informații despre unul dintre cele mai importante documente pentru țară.

Analiștii și consilierii specializați pe strategii de apărare sunt de acord că România este racordată la modelul occidental și că al doilea proiect de Strategie Națională de Apărare (SNAp), semnat de președintele Klaus Iohannis, pare că a cuprins toată problematica, dar trebuie analizat textul cu multă atenție, pe fiecare capitol. Sunt vizate activitatea diplomatică, ordinea publică, activitatea de informații, contrainformații și de securitate, educația, sănătatea, cultura, mediul economic și financiar, securitatea cibernetică, securitatea patrimoniului național, securitatea energetică. Este menționată continuitatea angajamentelor privind apartenența la UE, la NATO și parteneriatul strategic cu SUA.

Textul Strategiei a fost publicat în urmă cu câteva zile pe site-ul Presedinției, pentru a fi consultat de orice cetățean. După adoptarea Strategiei de către Parlament va fi publicat un ghid explicativ. Cine va explica românilor interesați? Instituțiile statului implicate în elaborarea strategiei – MApN, MI, SRI etc – reprezentanți ai unor ONG-uri și presa, ar fi răspunsul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trebuie spus că Strategia Națională e un tot care incubă strategii sectoriale, dezvoltate de instituțiile mai sus amintite. Guvernul va avea bani pentru a pune într-o bună practică aceast proiect ”de securitate națională cu accent pe gestionarea integrată a riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților de către statul român, într-un context internațional complicat”? Da, sunt de părere analiștii, fiindcă instituțiile care dezvoltă strategiile sectoriale au și vor avea bani  alocați pentru punerea în practică a Strategiei Naționale.

Există și teme sensibile, controversate...