Europarlamentarul Cristian Bușoi, candidat la șefia PNL, a declarat că partidul trebuie să-i recâştige pe toţi acei români care au avut încredere în vechiul PNL, în vechiul PDL, care au votat la prezidenţialele din 2014 candidatul liberal, pe Klaus Iohannis, şi care sunt împotriva PSD.
„Există în momentul de faţă mai multe candidaturi, mai multe viziuni despre PNL. Viziunea mea este aceea că PNL trebuie să-i recâştige pe toţi acei români care au avut încredere în trecut în vechiul PNL, în vechiul PDL, au avut încredere şi au votat candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, pe domnul preşedinte Iohannis, sunt împotriva PSD şi s-au manifestat la începutul acestui an ieşind în stradă, dar în decembrie 2016, din cauza unor erori de strategie şi de mesaj a vechii conduceri a PNL, nu au venit să susţină PNL. Aceşti români, aceşti oameni, aşteaptă un partid de centru-dreapta, un partid unit, un partid care să le răspundă exigenţelor. Vorbim de oameni care au alte aşteptări decât electoratul stângii de la clasa politică, de la administraţie, vor mai multă eficienţă, vor mai multă corectitudine, vor mai multă transparenţă, vor mai multă cinste şi vor ca să existe decidenţi politici şi în administraţie care să vorbească mai puţin şi să facă mai multe lucruri pentru români", a spus Cristian Buşoi, la Sibiu, într-o conferinţă de presă, înaintea prezentării moţiunii cu care candidează la şefia partidului, intitulată „PNL - partidul viitorului”, citat de Agerpres.
În opinia sa, cei care au viziuni de centru-dreapta aşteaptă un PNL care să-şi asume cu mai mult curaj politici de centru-dreapta, „de la susţinerea mediului de afaceri, mediului privat şi reducerea unor dezechilibre pe care acum actuala putere PSD le adânceşte prin politicile în domeniul salarial şi în domeniul taxelor".
„Aşteaptă, de asemenea, (...) măsuri concrete în economie, în sănătate, în educaţie, şi, cel mai important, o viziune despre viitorul României ca ţară care-şi va urma drumul său european şi proatlantist şi nu va fi dat înapoi de tot felul de iniţiative din domeniul justiţiei sau din alte domenii pe care le are actuala guvernare PSD. Pentru toţi aceşti români PNL trebuie să vină cu o schimbare, cu o nouă viziune, trebuie să vină cu o împrospătare a leadership-ului politic, cu oameni care nu trebuie să fie neapărat noi, dar care să nu poarte cu ei nici multe dintre tarele trecutului şi care să vină în întâmpinarea celor care au avut încredere şi care trebuie să aibă în continuare încredere în PNL”, a precizat Buşoi.
El a adăugat că „cel mai important obiectiv este acela de a câştiga alegerile prezidenţiale din 2019, cu un scor bun la ceea ce înseamnă repriza dinaintea alegerilor prezidenţiale, alegerile europarlamentare".
„Credinţa mea este că dacă PNL nu va câştiga alegerile prezidenţiale România va fi dominată total de stânga de PSD. Toate eforturile şi toate progresele care s-au făcut în ultimii ani pot fi puse sub semnul întrebării, iar anul 2020 se va arăta extrem de dificil pentru dreapta şi pentru PNL, care în lipsa unei victorii simbolice şi importante la alegerile prezidenţiale va rămâne la fel de divizată şi cu şanse puţine de a restabili echilibrul şi de a conduce România, după următoarele alegeri locale şi parlamentare”, a punctat el.
La șefia PNL mai candidează Ludovic Orban şi Viorel Cataramă.