Străinii știu cum se lucrează în România. Șeful unei companii olandeze le-a cerut directorilor români să-și facă pile în Ministerul Sănătății pentru a da șpagă. DNA a decoperit traseul mitei

Procurorii anticorupție anchetează modul în care Dutchemed, firmă cu profil medical din Olanda, a obțint mai multe contracte, deși oferea prețul cel mai mare. CEO-ul companiei este acuzat de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la dare de mită în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu.

Acţiune în forţă a DNA, vineri seara, la Timişoara – patru persoane care participau la simpozionul Societății Europene de Computing și Tehnologie în Anestezie și Terapie Intensivă au fost luate pe sus de anchetatorii anticorupţie şi de jandarmi chiar din restaurantul unde mâncau alături de ceilalţi participanţi, anunță pressalert.ro.

Cei patru au fost ridicaţi de DNA în baza unor mandate de aducere şi duşi sub escorta mascaţilor la sediul DNA Timişoara. Ei sunt reprezentanții ai Dutchmed SRL din Sibiu, subsidiara din România a firmei olandeze Dutchmed BV specializată în livrarea de echipamente medicale către spitale.

Atribuții de serviciu: să dea mită

Printre persoanel vizate se află cetăţeanul olandez Dirk Van Halewijn, CEO al firmei olandeze, managerii subsidiarei din România, Liliana Dumitru şi Aurel Alexandru Muşat, şi Felicia Chirimbu, unul dintre reprezentanţii de vânzări ai firmei, care până în anul 2000 a fost angajată a Ministerului Sănătăţii la Direcția Generală de Aparatură Medicală.

Aceştia sunt anchetaţi într-un dosar de corupţie care vizează modul în care firma Dutchemed SRL a obţinut mai multe contracte de la Ministerul Sănătăţii, în perioda 2008 -2011, contracte care erau finanţate din fonduri ale Băncii Mondiale şi Băncii Europene de Investiţii, mai precizează pressalert.ro. DNA îl acuză pe olandezul Dirk Van Halewijn de faptul că le-a solicitat angajaţilor săi din România să-şi formeze un sistem de relaţii care să permită câştigarea licitaţiilor organizate de minister pentru reformare sistemului medical românesc. Pentru aş atinge obiectivul, Van Halewijn este acuzat că prin intermediul Feliciei Chirimbu a dat mită şi alte bunuri unor oficiali pentru a avea acces la informaţii confidenţiale sau pentru a fi favorizaţi şi declaraţi câştigători ai unor licitaţii.

Contractele suspecte

Dutchmed SRL a câștigat, printre altele, licitaţia organizată de Ministerul Sănătăţii pentru pentru achiziţionarea a 61 de aparate de analiză a gazelor din sânge destinate dotării mai multor maternităţi. Cel mai ieftin preţ a fost oferit de firma românească Novaintermed – 673.440 de euro, urmată de firma olandeză Simed International BV cu 1897.999 euro, San Prod Med din România cu un preţ de 2.899.305 euro şi firma Dutchmed din Olanda cu 4.995.900 dolari. Câştigătoarea licitaţiei a fost declarată firma Dutchemed deşi a avut cel mai mare preţ, în octombrie 2010.

Un alt contract câştigat în această perioadă de firma Dutchmed a fost unul de 5,4 milioane lei pentru furnizarea de aparate de ventilaţie pentru dotarea secţiilor de anestezie terapie intensivă, mai anunță pressalert.ro

Inculpat: CEO din Olanda

Dirk Van Halewijn este inculpat pentru constituire de grup infracţional organizat, complicitate la dare de mită în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu, fosta angajată a Ministerului Sănătăţii fiind acuzată de aderare la un grup infracţional organizat, dare de mită în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu, de infracţiuni similare fiind acuzaţi şi ceilalţi doi angajaţi ai firmei din România. Audierile au durat până după miezul nopţii, primii care au plecat din sediul DNA Timişoara, însoţiţi de avocaţii Arcadie Anastasescu, Cosmin Tabără şi Marius Maleta, fiind angajaţii români, aceştia refuzând să facă orice fel de declaraţii. Avocaţii au susţinut că doar s-au pus în executare mandatele de aducere şi li s-au înmânat citaţiile pentru săptămâna viitoare. Ultimul ieşit din anchetă, a fost olandezul Dirk Van Halewijn, care şi-a acoperit faţa pentru a nu fi fotografiat. “Ne-am prevalat de dreptul la tăcere în această fază procesuală. Nu comentăm acuzaţiile acum” – aceasta a fost singura declaraţie a avocatului Călin Stăiculescu, unul dintre apărătorii lui Van Halewijn.