Stoenescu: Dorim ca Ucraina să înceteze divizarea artificială între români şi „moldoveni” începută din vremea ţaristă

Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, declară, într-o postare pe Facebook, că este dezamăgit că în regiunea Odesa (Ucraina) copiii români studiază încă după manuale de limbă moldovenească şi consideră că divizarea artificială între români şi moldoveni, începută încă din vremea ţaristă, trebuie să înceteze.

"Sunt dezamăgit că în secolul XXI copiii români din regiunea Odesa (Ucraina) încă studiază după manuale de limbă 'moldovenească'. Dorim să se înceteze divizarea artificială între români şi 'moldoveni', o divizare artificială care a început încă din vremea ţaristă, a fost accentuată pe timpul lui Stalin şi a continuat în timpul Uniunii Sovietice şi, din păcate, chiar şi după căderea URSS", a arătat ministrul Dan Stoenescu, pe reţeaua de socializare, acolo unde a postat şi două fotografii cu un manual de limbă 'moldovenească'.

Acesta şi-a exprimat speranţa că va avea loc unificarea programei şcolare pentru elevii români din întreaga Ucraină şi a punctat că aceasta este o ţară prietenă, iar viitorul comun în Europa impune noi perpective.

'Îmi exprim speranţa că parte a procesului privind desovietizarea şi decomunizarea în Ucraina va fi şi unificarea programei şcolare pentru elevii români din întreaga Ucraină, inclusiv din regiunea Odesa. Ucraina este o ţară prietenă, iar viitorul nostru comun în Europa impune noi perspective care să fie o bază solidă a unor relaţii strânse şi trainice', a conchis ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii românilor din regiunea Odesa au semnalat în repetate rânduri problema învăţământului în limba română din Ucraina, care este divizat în învăţământ în limba română pentru şcolile din comunităţile cu populaţie majoritară românească din regiunile Cernăuţi şi Transcarpatia, şi în învăţământ într-o limbă 'moldovenească' pentru şcolile din Sudul Basarabiei, regiunea Odesa şi au solicitat unificarea celor două programe de învăţământ existente.