Știe și Irina? Pilotul lui Dragnea înghite în sec dacă-l întrebi ce femei a dus pe Belina

Știe și Irina? Pilotul lui Dragnea înghite în sec dacă-l întrebi ce femei a dus pe Belina

Și al doilea pilot de elicopter confirmă zborurile lui Liviu Dragnea pe insula Belina. A depus mărturie, marți, la orele prânzului, în fața instanței.

Ieri, la un nou termen din „Dosarul Belina”, Victor Bucur, unul dintre cei doi piloți care-l duceau pe Liviu Dragnea cu elicopterul pe insula Belina, a ajuns la Tribunal cu 15 minute înainte de ora 13.00, cînd era programat procesul. Era însoțit de un adolescent care, cel mai probabil, era fiul său.

Fostul vicepremier Sevil Shhaideh  a venit la fix, însoțită de avocata sa Flavia Teodosiu, care a purtat pe față, pe tot timpul audierilor, o mască din aceea „Anti-Coronavirus”, motivînd că e răcită. A și comentat cu colegii săi de breaslă că instanțele ar trebui închise, că e cam „groasă” treaba.

Seveil Shhadeh, destul e abătută, era îmbrăcată în negru, cu un taior bleumarin. A împărțit bomboane avocaților din dosar. Nu și procurorului de ședință.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primul martor audiat a fost un benign director din Ministerul Mediului care a trebuit să dea explicații atât judecătorului cât și avocaților și procurorului despre cum s-a făcut transferul de „custodie” asupra acestei insulițe. O droaie de chestii juridice și buruienoase. De remarcat, Biblia pe care a jurat era destul de hărtănită, semn că se citește Sfînta Scriptură în sala de judecată.

Când i-a venit rândul să depună mărturie, pilotul de elicopter Victor Bucura a recunoscut că l-a dus sau l-a luat pe Liviu Dragnea, de la Belina, de cinci-șase ori. La fel ca și celălalt pilot care a depus mărturie la temenul trecut, Constantin Apăvăloaie, a menționat că pe insulă s-a turnat o placă de beton, la cererea lor, întrucât vegetația făcea riscantă aterizarea, dar care nu poate fi numită în niciun caz heliport.

„Am fost de mai multe ori cu domnul Dragnea. Uneori au fost mai multe persoane, alteori doar un domn pe nume Adrian, de la SPP. Zborurile au  fost în 2016 sau 2017, parcă în campania electorală”.

Pilotul a precizat că n-a văzut-o pe Sevil Shhaideh decât la televizor. La final, întrebat de EVZ dacă a transportat-o și pe Irina Tănase, iubita fostului lider PSD, pe insula Belina, pilotul Victor Bucur a negat. Dar la întrebarea noastră dacă s-a întâmplat să ducă, în acele zboruri, și femei, pilotul a zîmbit și a tăcut, înțelept.

Se pare că la termenul următor, din 24 martie, va fi audiat fostul vicepremier Vasile Dîncu.