Steve Jobs vrea să vă puneți datele în aer

Steve Jobs a prezentat, la San Francisco, iCloud, invenția care "stochează toate datele voastre într-un nor informatic şi le trimite imediat pe toate terminalele".

Mai exact, asta înseamnă că toate datele pe care le ai pe dispozitivele de la Apple le poţi stoca într-un sistem virtual, iar apoi le poţi accesa. Jobs a spus că iCloud nu este doar un hard disk virtual, „situat undeva în cer”, ci se vrea „o idee grozavă a celor de la Apple”. iCloud va fi gratuit, sigura opţiune care se va plăti va fi Match. Aceasta presupune să urci melodii care nu au fost cumpărate de pe iTunes. Ca să asculţi melodiile tale în orice dispozitiv Apple, abonamentul va costa 25 de dolari. 

La aceeaşi conferinţă, Apple a anunţat că au fost descărcate 14 miliarde de aplicaţii din AppStore, au vândut până acum 25 de miloane de tablete iPad, iar numărul gadgeturilor semnate de Jobs a trecut de 200 de milioane.