Steve Jobs a fost înmormântat. Ce a făcut Google cu bomba pregătită pentru Apple

Steve Jobs a fost înmormântat. Ce a făcut Google cu bomba pregătită pentru Apple

Funeraliile fostului şef al Apple, Steve Jobs, au avut loc ieri într-un cadru restrâns. La înmormântarea au participat doar cei apropiaţi, iar la cererea familiei nu au fost făcute publice ora şi locul. Un grup de protestatari religioşi au anunţat de săptămâna trecută că vor proteste la înmormântare, susţinând că Steve Jobs, alături de ceilalţi miliardari, au dus la îndepărtarea Statelor Unite de spiritualitate.

Într-o scrisoare trimisă angajaţilor Apple de către directorul executiv adjunct al companiei, Tim Cook, acesta a spus că Apple a planificat o "ceremonie pentru celebrarea vieţii extraordinare a lui Steve Jobs", la care va fi invitat staff-ul şi care va avea loc în curând. Dar nu doar familia, apropiaţii şi colegii lui Steve Jobs au ţinut doliu. Smartphone-ul, tableta PC, notebook-ul, o industrie care a fermecat întreaga planetă şi se pregăteşte să măture petroliştii din topul afacerilor de pe Wall Street au ridicat un steag alb. Şi nu doar atât. Giganţii Google şi Samsung, rivalii Apple, taberele care se războiesc de ceva vreme prin tribunale, într-un duel al patentelor şi brevetelor de invenţie, au făcut un gest impresionant.

Imediat după anunţarea iPhone 4S, a doua zi, Samsung şi Google venea cu un anunţ în care spuneau că se anunţă ceva BIG. Jurnaliştii aflaseră pe surse că ar fi vorba de un noul telefon, Samsung Google Nexus Prime şi cea mai recentă variantă a sistemului de operare Android, Ice Cream Sandwich. Tot planul era bătut în cuie de multe săptămâni. După câteva ore, se vedeau efectele marketingului celor două companii, ştirea invadase internetul. Unii veneau şi cu dotările pe care le-ar avea telefonul, un HD Super Amoled, cu o cameră care filmează full HD şi un procesor dual core de 1,5 GHz.   A doua zi a venit vestea, fostul şef al concurenţei, Steve Jobs, a murit.Imediat după acest anunţ, într-o şedinţă fulger între Google şi reprezentanţii Samsung s-a hotărât să se anuleze tot, conferinţa de lansare şi strategia de distribuţie a noilor produse.

''Şi mai există un lucru'': <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/hvlHi7iTdaw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CITIŢI ŞI:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Instinctul lui Steve Jobs: povestea reclamei care a schimbat istoria publicităţii
  • Steve Jobs era fascinat de mâna omului. Discursul şi gesturile care au vrăjit
  • EXCLUSIV. "Acasă" la Steve Jobs, pe Fifth Avenue | VIDEO
  • 11 lucruri pe care nu le ştiai despre Steve Jobs
  • "Am pierdut unul dintre cei mai mari creatori". REACŢII la moartea lui Steve Jobs
  • A MURIT STEVE JOBS, cofondatorul Apple! | VIDEO