Dezbaterea de la Festivalul OneWorld la care a fost invitat Klaus Iohannis, a avut un moment peste care presa, sedusă de chestiunea Referendumului, a trecut nepăsătoare și veselă, după cum are obiceiul. Îl redau din Stenogramă: „Cristian Șimonca: Vă rog, doamnă! Mulțumim pentru întrebare. Nu, aveți în microfon, uitați. Vă rog!

–: Mulțumesc frumos! Domnule președinte, nu vreau să mă bag ca musca-n lapte, dar cred că va trebui să faceți un referendum pe cultură, nu pe justiție. Cristian Șimonca: Și care să fie întrebarea?

–: Acum pun întrebarea, domnule Șimonca. Sînt mai bătrînă, merg mai încet. Prim-ministrul României a spus europenilor că în România corupția e un fenomen de diferență culturală, de fapt, față de alte țări. Drept urmare, eu cred că justiția – pentru că iau în serios ce spune prim-ministrul țării mele, nu?

– Justiția va trece la Ministerul Culturii, probabil Ministerul... domnul Tudorel Toader și procurorii se vor ocupa de problemele culturale. Doamne ferește! Da, așa se vede. Drept urmare, cred că și la Cotroceni consilierul dumneavoastră pe cultură se va ocupa de corupție și invers. Drept urmare, vreau să vă întreb ce faceți cu corupția, ce faceți cu justiția în situația în care prim-ministrul țării în care dumneavoastră sînteți președinte, spune că e un fenomen, corupția este un fenomen de diferență culturală? Klaus Iohannis: Știți că undeva are dreptate, fiindcă tolerarea corupției este un fenomen legat de cultură și educație. Corupția are întotdeauna actul de corupție, doi actori: unul care dă și unul care primește. Cel care dă și cel care primește au o vină comună și faptul că nu sîntem noi mai vehemenți împotriva corupției cu siguranță se datorează și faptului că la noi încă nivelul de educație nu este optim.”

Deoarece moderatorul nu ne dă numele celei care se alintă că e bătrînă, nu știm cine e, cu ce se ocupă, dacă are nepoți, pentru că pensie sîntem siguri că are. Sigur e că e o bravă TeFeListă. Și sigur e că e un fel de variantă cu fustă a lui Mihail Șora cu nădragi. Bătrînei care, neavînd ce face acasă, preferă tablelor din Cișmigiu demonstrațiilor împotriva lui Liviu Dragnea, unde se poate hăuli în cor cu juni și june, și prin asta se poate încerca iluzia că ești și tu jună sau june.

În polemica amicală dintre TeFeListă și Klaus Iohannis, noi dăm dreptate lui Klaus Iohannis. Și asta deoarece, spre deosebire de TeFeListă, noi am citit cîte ceva, și din acest citit am aflat că și alții înaintea președintelui de acum au atras atenția că fenomenul corupției e mult mai complex și mult mai complicat decît ar presupune lupta împotriva lui doar cu mijloacele penalului.

Iată un exemplu din anii interbelici. Vara lui 1928 e zguduită de ceea ce s-a numit în epocă Afacerea Fraudele de la Dîmbovița. Despre acest caz scrie la un moment dat Țara Noastră, a lui Octavian Goga, în numărul din 26 august 1928 sub titlul Consecințe firești la rubrica Cronica politică. Autorul se uimește că arestările au fost permise de ministrul Justiției în Guvernul Vintilă Brătianu, Stelian Popescu:

„Cazul senzaţionalelor arestări în aşa-zisa afacere petroliferă de la Dîmboviţa nu e atît de simplu precum ar vrea să-l înfăţişeze binele cercuri guvernamentale. Aproape întreaga organizaţie liberală a unui judeţ a luat drumul puşcăriei, ceea ce înseamnă că vremurile de altădată, cînd prestigiul partidului trecea înaintea oricării alte consideraţii, au apus. În partidul liberal nu mai e ceea ce se numea odată autoritate, acea indefinită putere de a mlădia rigorile legale potrvit unei concepţii de solidaritate specifică.

Desigur, se va zice că guvernul nu se putea amesteca în actele justiţiei, şi că vinovaţii, oricine ar fi ei, rămîn singuri răspunzători de faptele lor. Aşa e. Dar guvernul este al partidului liberal şi partidul liberal nu guvernează pentru întîia oară. Nu prea demult, un alt ministru al justiţiei, cu ceva mai multă vechime în partidul liberal decât cel actual, – despre care nici nu se ştie cît e de liberal! – încercase o operaţie identică. Regretatul Mârzescu n-a reuşit însă, pentru că partidul nu îngăduia să fie atacat tocmai în ceea ce constituia însuşi miezul trăiniciei lui: solidaritatea de partid.”

Nae Ionescu abordează chestiunea din punct de vedere politic. Numai că el depășește cadrul politic și juridic pentru a medita asupra fraudelor din România și mai ales a celor care vizează statul: „Fraude s-au înregistrat în ţara românească de cînd ne aducem aminte. Şi procese au fost. Au căzut chiar condamnări. Dar condamnările acestea nu au împiedecat pe alţii să fure. Ceea ce însemnează că pedeapsa nu mai are la noi nici un fel de acţiune preventivă asupra cetăţenilor.

Răul este, prin urmare, mai adînc. El stă, fără îndoială, în atmosfera viciată a vieţii noastre publice; în regimul politic, care nu numai că a îngăduit, dar şi a încurajat, prin atitudine şi prin gesturi, lipsa de respect pentru muncă, graba la îmbogăţire şi mentalitatea abuzivă.

 Nu vom căuta în persoane exemplificări pentru aceste afirmaţii. Noi ştim că momentul procesului istoric pe care îl trăim este inerent legat de abuz şi piraterie. În toate ţările din lume marile averi cari se ridică odată cu introducerea regimului şi mentalităţii capitaliste se sprijină pe jaf. Nu vedem, prin urmare, de ce în ţara noastră ar fi altfel. Desigur, morala e înfrîntă. Dar ţine seamă întotdeauna procesul istoric de imperativele moralei? Marii corsari ai afacerilor, cari iniţiază forma de producţie capitalistă, trebuiesc deci acceptaţi într-o societate ca un rău necesar. Ceea ce nu se poate însă cu nici un preţ accepta, nici chiar sub forma răului necesar, e ca toate aceste acţiuni de piraterie să se exercite pe socoteala statului. Şi, rece vorbind, înlăturînd orice punct de vedere moral, nu se poate accepta, întîi, pentru că un furt din averea statului dezorganizează gospodăria comunităţii; iar al doilea: furtul din averea statului nu creează, de cele mai multe ori, decît averi neproductive. Căci nu fură de la stat decît un om leneş, puţin inteligent şi lipsit de curaj – statul fiind, în genere, un adversar slab, corsarul cu iniţiativă fură, prin luptă, de la particulari. De aceea, întreg sistemul financiar şi industrial al liberalilor, creat întotdeauna pe socoteala statului, nu e decît un organism artificial, incapabil de a vieţui în momentul în care i s-ar retrage sprijinul statului”. (Nae Ionescu, Statul la bătaie, Cuvîntul, 24 august 1928)

Ce ne spune Nae Ionescu?

Că eradicarea corupției nu poate fi făcută doar cu mijloacele penalului.

Și educația poate fi un mijloc. Așa cum a susținut Viorica Dăncilă, cu care e de acord Klaus Iohannis, spre indignarea din marginea apoplexiei a bătrînei fără nume din Stenogramă.