Cel mai îndrăgit cuplu de actori români sărbătoreşte 30 de ani de carieră.
Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, cel mai îndrăgit şi longeviv cuplu de actori români, sărbătoresc luna aceasta 30 de ani de la primul spectacol jucat împreună. Consacraţi aproape imediat după debutul de la Boema, Stela şi Arşinel au devenit rapid un brand, fiind unul dintre „produsele“ de divertisment cu cel mai mare succes la public.
După 30 de ani petrecuţi împreună, din care nu au lipsit momentele dificile, depăşite însă cu inteligenţă, Stela şi Arşinel rămân unii dintre cei mai iubiţi actori şi un simbol al comediei româneşti. EVZ: Aprilie 1978... Stela: Noi am fost colegi de facultate şi ne-am cunoscut la începutul anilor ’60, cu mult înainte de a juca primul spectacol împreună. El era mai mic decât mine, cu patru ani, era un copilaş înalt şi subţirel, cu părul creţ-creţ...
Arşinel: Eram frumuşel. Acceptaţi această idee o dată pentru totdeauna: eram frumos. (râde)
Stela: Colaborarea în sine a început însă în 1978, când el era angajat al Teatrului Tănase, iar eu lucram la Teatrul de Comedie. Pe vremea aceea, spectacolele de vară de la Boema se făceau cu invitaţi. Soţul meu, Puiu Maximilian, autorul textelor, se ocupa şi de acest aspect şi contracta actorii. Ştefan Bănică, partenerul meu de până atunci, renunţase din mai multe motive, iar soţul meu îl ştia pe Sandu, cu care colaborase la alte spectacole, şi l-a luat pe el. Aşa a început totul... Aveam foarte multe numere în fiecare spectacol, iar lumea ne-a remarcat încă de la început. La scurt timp după ce am apărut împreună, am început să primim telefoane, eram chemaţi în toată ţara. Am avut succes imediat.
Arşinel: Am avut un mare succes şi un impact extraordinar datorită textelor scrise de Mihai Maximilian. Acest lucru mi se pare esenţial atât pentru debutul nostru, ca şi cuplu, cât şi pentru longevitate. Chiar şi acum avem în spectacole texte scrise de el; eu îl consider un Caragiale al revistei româneşti. Prin textele scrise lui Puiu, am reuşit întotdeauna să captăm atenţia publicului. Lumea se obişnuise cu noi, deveniserăm ca un drog. Şi te obişnuieşti cu ceva care-ţi face plăcere. Cred că întotdeauna le-am oferit oamenilor un dram de speranţă... Nu am trecut prin aceşti 30 de ani degeaba. Cât de mult a contribuit televiziunea la succesul dumneavoastră? Stela: Televiziunea a fost cel mai important promotor al popularităţii pentru că pătrundea în toate colţurile ţării. Oamenii ne vedeau la televizor şi abia aşteptau să ajungem să jucăm în oraşele lor.
Roluri preferate?
Arşinel: În fiecare spectacol avem cam 15-20 de roluri. Fiecare are scop educativ, iar majoritatea se referă la situaţia socială. De asta a şi rezistat revista peste 130 de ani. Noi reprezentăm oful cetăţeanului. Iar de oful ăsta, românul n-a scăpat niciodată.
Momente dificile în cuplul Stela - Arşinel? V-aţi gândit vreodată să încetaţi colaborarea?
Arşinel: Au fost momente bântuite de anumite orgolii, de o anumită înţelegere a unei situaţii. Dar niciodată nu s-a pus problema să stricăm un lucru care funcţionează bine. În afară de asta, am avut mereu în spate o echipă de oameni care nu ne-a dat voie să ajungem la despărţire, cu toate că mulţi ne prevedeau o viaţă scurtă. În teatru, au fost multe cupluri care nu au rezistat, care nu au fost în stare să menţină un lucru deja confirmat şi apreciat. Noi nu am fost aşa...
Stela şi Arşinel sunt un produs de marketing?
Aşa se spune, aşa simţim. În multe ocazii am fost nevoiţi să jucăm separat. Iar oamenii întrebau: unde e Stela? Unde e Arşinel? Oamenii s-au obişnuit să fim împreună. Iar dacă lupta noastră, de-a lungul a multor ani, a fost ca oamenii să ne accepte, de ce să le stricăm bucuria de a ne vedea împreună?
Care e cheia sccesului?
Stela: Muncă, foarte multă muncă.
Arşinel: Modul în care ne-a perceput întotdeauna publicul. Ne-a iubit şi ne-a „ţinut în braţe“ de la început.
Educaţie prin teatru
Teatru după 30 de ani, acum când oferta de divertisment e uriaşă? Arşinel: Publicul s-a speriat, la un moment dat, de ceea ce oferea televiziunea şi s-a apropiat iar de spectacolul de teatru. Însă lucrurile se cern, încet-încet, iar ceea ce este extrem de vulgar sau şocant dispare. Nici revista n-a fost scutită de acest lucru de aşa-zisele spectacole de divertisment, în care se putea întâmpla absolut orice. Un aspect foarte important îl reprezintă educaţia pe care un actor trebuie să o ofere spectatorilor. Trebuie să stai să te întrebi dacă spui ceva doar ca să stârneşti râsul sau şi ca să le dai oamenilor o fărâmă de educaţie. Nu poţi să-l ai ca etalon pentru o generaţie întreagă pe Garcea. O spun cu revolta omului care încearcă să-şi protejeze spectatorul. Stela: Un artist care se respectă, care vrea să reziste şi să rămână în conştiinţa publicului trebuie să aibă autocenzură, să ştie ce trebuie să spună şi în ce măsură foloseşte publicului.