RUGBY. „Stejarii” înfruntă Brazilia pentru prima dată în istorie

RUGBY. „Stejarii” înfruntă Brazilia pentru prima dată în istorie

Pentru prima dată în istorie, selecționata României și cea a Braziliei se vor duela într-un meci de rugby. Astfel, mâine, de la ora 19:00 (în direct la Dolce Sport 1), „Stejarii” și „Tupis” se vor ciocni pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală.

Naționala României va încheia mâine seria celor trei „teste”, odată cu jocul programat cu reprezentativa din „Țara Cafelei”. În primul meci, „Stejarii” au pierdut întâlnirea cu Japonia, disputată la Kumamoto, scor 21-33, iar o săptămână mai târziu, „tricolorii” au câștigat, în premieră, pe terenul Canadei, la Edmonton, cu 25-9.

Încasările obținute din vânzarea biletelor de la meciul România — Brazilia vor fi redirecționate spre familia tânărului rugbyst Andrei Burdușel, elev la CNAV, care s-a stins din viață joi 22 iunie. Diagnosticat în ianuarie 2017 cu rabdomiosarcom cu tumoră primară la nivelul mușchiului abdominal și cu metastaze pulmonare, hepatice și osoase, Andrei ar fi împlinit 18 ani pe 25 iunie. La meciul de sâmbătă se va ține un moment de reculegere în memoria lui Andrei.

Componența celor două echipe:

Ne puteți urmări și pe Google News

România: 1. Ionel Badiu (Carcassonne), 2. Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), 3. Andrei Ursache (Carcassonne), 4. Johannes Van Heerden (Știința Baia Mare), 5. Marius Antonescu (Colomiers), 6. Andrei Gorcioaia (Massy), 7. Vlad Nistor (Albi) 8. Mihai Macovei (căpitan; Colomiers), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua București), 10. Luke Samoa (Știința Baia Mare), 11. Jack Cobden (CSM București),12. Sione Fakaosilea (Știința Baia Mare), 13. Paula Kinikinilau (CSM București), 14. Fonovai Tangimana (Timișoara Saracens), 15. Marius Simionescu (Timișoara Saracens).  Rezerve: 16. Ovidiu Cojocaru (CSM Baia Mare), 17. Constantin Pristaviță (Știința Baia Mare), 18. Alexandru Gordaș (CSA Steaua), 19. Valentin Popârlan (Timișoara Saracens), 20. Viorel Lucaci (CSA Steaua), 21.Tudorel Bratu (Dinamo București), 22. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 23. Ionuț Dumitru (CSA Steaua).

Brazilia: 1. Jonatas Santos Paulo (Bandeirantes), 2. Yan Rosetti (căpitan; Club Universitario de Buenos Aires), 3. Pedro Bengalo (Desterro), 4. Cleber Dias (Poli), 5. Gabriel Paganini (Bandeirantes), 6. Joao Luis Da Ros (Desterro), 7. Arthur Bergo (SPAC), 8. Andre Arruda (Desterro), 9. Lucas Duque (Sao Jose), 10. Joshua Reeves (Jacarei), 11. Jacobus De Wet (Poli), 12. Moises Duque (Sao Jose), 13. Felipe (Sao Jose), 14. Laurent Bourda-Couhet (Bandeirantes), 15. Daniel Sancery (Sao Jose).  Rezerve: 16. Endy Willian (Curitiba), 17. Lucas Abud de Andrade (Poli), 18. Matheus Rocha (Jacarei), 19. Matheus Wolf (Joaca Rugby Club), 20. Nicholas Smith (SPAC), 21. Matheus Daniel (Jacarei), 22. Robert Tenorio (Pasteur), 23. Guilherme Coghetto (Desterro).