ȘTEFAN cel MARE, domnitorul Moldovei care s-a căsătorit de trei ori, din interes politic. 2 iulie 1502/ dispariția „Atletului lui Hristos”

ȘTEFAN cel MARE, domnitorul Moldovei care s-a căsătorit de trei ori, din interes politic. 2 iulie 1502/ dispariția „Atletului lui Hristos”

Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. La 15 octombrie 1451 Bogdan al II-lea a fost ucis la Reuseni de către Petru Aron, fratele său vitreg, alt fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun cu sprijinul unei părți a boierimii moldovene.

După uciderea tatălui său Bogdan, Ștefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, și - după înfrângerea lui Petru Aron pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava unde este proclamat domnitor. Așa a început o lungă domnie, a celui considerat de Biserica Ortodoxă Română ca fiind Cel Sfânt, pentru faptele sale creștinești, 44 de biserici fiind ctitorite sub domnia sa. Iar în conștiința istoricilor români a rămas ca un mare conducător, stând mărturie cele 33 de bătălii pe care le-a dus pentru păstrarea neatârnării regatului Moldovei.

Celebre au rămas în istoria României victoria asupra regelui Ungariei Matei Corvin, la Baia (1467), cea de la Podul Înalt (1475), unde beglerbegul Rumeliei, Suleiman Pașa, a fost pus pe fugă, confruntarea

Căsătorii din interes

Ne puteți urmări și pe Google News

„Voievozii Moldovei, spre sfârşitul secolului al XIV-lea şi în prima jumătate a secolului următor, îşi căutau miresele la curtea polonă, fie că era vorba de un voievod de talia lui Alexandru cel Bun, fie că e vorba de urmaşii atât de neînsemnaţi ai acestuia. Fenomenul nu se producea întâmplător, căci în timp ce Polonia nu era capabilă să transforme suzeranitatea ei într-o stăpânire efectivă, Ungaria dispune de alte posibilităţi militare şi existau condiţii politice care ar fi putut duce la transformarea legăturilor de vasalitate dintre Moldova şi Ungaria într-o stăpânire politică efectivă”, susține istoricul Jean Ciută în lucrarea „Politica matrimonială a lui Ştefan cel Mare”.

Prima soață, o soră de împărat

Ștefan cel Mare a fost căsătorit de trei ori. Dacă predecesorii săi încercaseră prin căsătorii și alianțe matrimoniale să se apropie de suzeranii lor catolici, regii Ungariei și Poloniei, politica dinastică a lui Ștefan cel Mare privind căsătoriile a fost diferită - după cum remarca istoricul P.P. Panaitescu - toate trei soțiile lui sunt principese ortodoxe din țări vecine: Evdochia, fiica lui Simeon Olelkovici(d) de la Kiev, Maria din Paleologii de la Mangup, în Crimeea, Maria, fiica lui Radu cel Frumos din Țara Românească.

Căsătoria cu Evdochia a avut loc la 5 iulie 1463 când, după cum scrie Grigore Ureche, luatu- s-au doamnă de mare rudă, pre Evdochiia de la Chiev, sora lui Simeon Împăratul. Iară cronicariul cel leșescu scrie că au fostu Evdochiia fată lui Simeon Împăratul, iară nu soră.

Căsătoria a durat doar patru ani. Din această căsătorie au rezultat doi băieți și o fată. Băieții, Bogdan-Vlad născut în 1466 și Petru născut în 1467, au murit amândoi de tineri în anul 1479, la câteva luni distanță, fiind îngropați împreună în același mormânt. Fata, Elena, avea să se mărite cu fiul țarului Ivan al IIIlea al Rusiei. Evdochia moare și ea în 1467, posibil la nașterea lui Petru, fiind înmormântată în Biserica Mirăuți din Suceava.

Maria din Mangop, frumoasă și bogată

La 14 septembrie 1472, Ștefan se căsătorește, din nou, cu Maria, din familia domnitoare din micul regat grecesc pontic Mangop- Theodoro, din Crimeea. Maria făcea parte dintr-o familie de negustori genovezi, cu poziţii importante în zonă: „La sfârşitul deceniului VII al secolului al XV-lea, negustorii genovezi şi veneţieni deţineau poziţii economice avansate la Gurile Dunării. Cetăţile Caffa şi Mangopul erau expresia întăririi acelor poziţii. Marele Ştefan socotea legăturile cu negustorii italieni ca fiind vitale dezvoltării porturilor Chilia şi Cetatea Albă şi odată cu acestea întărirea puterii economice a Ţării Moldovei. În spiritul intereselor urmărite, în anul 1471, Ştefan s-a recăsătorit cu Maria genoveza din Cetatea Mangopului”, afirmă istoricul în lucrarea amintită.

Isaac, fratele noii doamne, poartă titlul de „domn de Theodoro și al întregii Khazarii”, iar Mariei înseși i se atribuie o multiplă obârșie împărătească. Cuplul nu a avut copii. Căsătoria a fost una de conveniență și interes politic, care a durat atâta timp cât acest interes a existat.

„În 1475 însă după luna lui iulie, în care Caffa fiind luată de turci, Mangopul intră in stăpînirea lor, Ștefan cel Mare ne mai având nici un interes a păstra ca soție pe moștenitoarea acelei domnii pierdute, se desparte de odrasla Comnenilor și duce la altar pe cealaltă Marie sau Vochița, fata lui Radu Vodă.” A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană

Maria va mai trăi puțin după divorț, la 19 decembrie 1477, după cum nota Grigore Ureche pristăvitu-s-au doamna Maria ce era de la Mangop, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna.

A treia, de la prizonieră la nevastă

În anul 1475, după Maria de Mangop, Ștefan s-au cununat cu doamna Voichița, fata Radului Vodă.

Maria-Voichiţa a fost fiica lui Radu cel Frumos, pe care o luase prizonieră ca urmare victoriei împotriva tatălui ei, aliat al turcilor, şi cuceririi Cetăţii Dâmboviţei. Căsătoria avea să dureze până la moartea domnului, Maria Voichița supraviețuindu-i încă șapte ani. A murit în 1511, fiind înmormântată la Mănăstirea Putna. Din căsătoria lor au rezultat doi copii, un băiat, viitorul domn Bogdan al III-lea, și o fată, Maria, decedată în 1518 și înmormântată la Mănăstirea Putna.

Ștefan a avut și un număr de concubine, cea mai cunoscută fiind Maria Rareș din Hârlău, mama viitorului domn Petru Rareș. Un alt posibil fiu nelegitim, a cărui mamă nu este cunoscută, a fost viitorul domn Ștefan Lăcustă.

Moartea lui Ștefan, o enigmă nedezlegată

”Rana pe care o căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462 nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie, ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii”, spune Constantin C. Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”, volumul 2.

Există multe variante asupra adevăratului motiv al morții lui Ștefan Cel Mare, dar cert este că în ianuarie 1504 de domnitor se îngrijeau trei medici: Hieronimo di Cesena, un hekim (chirurg) trimis de Menghi Ghirai şi un bărbier de la Buda. Degeaba. Podagra sau guta îl chinuia. Rana de la picior nu-i dădea nici ea pace.

În vara lui 1504, medicii au luat decizia să-i ardă rana de la picior cu fierul înroșit. La scurt timp, Ștefan cel Mare se stingea din viață.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)