Steaua cu alt nume

Cel mai bine vandut model din istorie a renuntat la denumirea Corolla pentru Auris.

Hatchback-ul compact Toyota este disponibil in Romania.Toyota Auris este o masina proaspata si atragatoare. Atuurile sale, o forma dinamica, siguranta sporita si fiabilitate.

Auris inlocuieste hatchback-ul Corolla. Cel mai bine vandut model din istorie „rezista” numai in varianta sedan.

Noul autoturism cu cinci usi de la Toyota ridica standardele clasei C. Conceptul „din interior spre exterior” maximizeaza spatiul din habitaclu si sporeste confortul.

Dimensiunile - 4.220 mmx1.515 mmx1.760 mm - dau senzatia unei masini mari in interior si sportive la exterior.

Proportiile caracteristice, „scurta si inalta”, o deosebesc de concurentele segmentului C, Honda Civic ori Opel Astra, apropiind-o de Peugeot 307.

Designul exterior proiecteaza o imagine sportiva. Partea frontala e proeminenta, centrata pe sigla Toyota. Bara este usor curbata sugerand o masina „fara colturi”.

Imaginea sportiva e accentuata de profilul redus al portierelor. In spate se evidentiaza bara joasa combinata cu lampile aerodinamice.

Afisaj 3D Consola centrala urca spre partea superioara a bordului. Volanul e robust, cu trei spite, pentru un aer sportiv.

Maneta pentru frana de mana e integrata in consola centrala si - asemenea schimbatorului de viteze scurt - este foarte accesibila. Indicatoarele de pe bord au afisaj tridimensional.

Tapiteria e disponibila in doua nuante de gri, destul de „intunecat” pentru generatia tanara careia i se adreseaza Auris.

Scaunul soferului a fost mutat mai in spate, pentru a  oferi posibilitatea unor reglaje mai ample, fara a impieta asupra locului pentru picioare din randul al doilea.

Geamurile laterale inalte le ofera celor care stau in spate impresia unui loc amplu, cu mult spatiu pentru cap si umeri datorat plafonului inalt.

Portbagajul este in limita maxima a clasei, oferind 354 de litri sau chiar 761 atunci cand bancheta spate este rabatata. Sistemul Easy-Flat este operational dintr-o miscare - pliaza scaunele in podea, pentru a se obtine instantaneu o zona de incarcare marita si plana.

Patru motoare si trei transmisii Auris are cinci motorizari - doua pe benzina si doua pe motorina. Pe benzina sunt disponibile unitatile de 1.4 litri si 97 de cai-putere, respectiv 1.6 litri si 124 CP. In gama diesel sunt motorizari de 1.4 litri cu 97 CP si  2.0 litri cu 126 CP.

Motoarele sunt cuplate la o cutie manuala in cinci trepte sau una automata MultiMode. Versiunea diesel de 2.0 litri este cuplata la o cutie manuala cu sase viteze.

Noua Toyota este primul model din clasa compacta in care airbagurile pentru genunchi vin in echiparea standard. Auris a obtinut 5 stele la testele de siguranta Euro NCAP.

Cele patru stele din cinci posibile obtinute la capitolul „protectia pietonilor” vin ca un atu in plus al noului model japonez.

Cea mai ieftina varianta, 1.4 VVT-i Terra, costa 14.689 de euro. Pentru cea mai scumpa, 2.0 litri D-4D Sol, trebuie achitati 21.325 de euro. Preturi cu toate taxele incluse.