Steaua a transferat un jucător care a trecut pe la Ream Madrid și FC Barcelona. A fost coleg cu Zidane, Beckham, Figo și Ronaldinho

Steaua l-a achiziționat, astăzi, pe Thaer Bawab, jucătorul echipei CS „U” Craiova. Atacantul și-a început cariera la Real Madrid, apoi a ajuns la cealaltă mare forță fotbalistică a Spaniei, FC Barcelona.

Thaer Bawab este, începând de astăzi, jucătorul echipei Steaua. Atacantul în vârstă de 30 de ani a ajuns la un acord cu patronul Gigi Becali și se va alătura formației antrenate de Laurențiu Reghecampf. Bawab este un fotbalist născut la Amman, în Iordania, dar a crescut în Spania, acolo unde a și început să practice acest sport. A fost junior la Real Madrid, la echipa a treia a clubului (2004-2006), iar în 2006-2007 a ajuns la echipa a doua. A fost inclus în lotul mare al „galacticilor”, în câteva ocazii și a stat alături de „greii” David Beckham, Zinedine Zidane, Raul Gonzalez sau Luis Figo.

„Eu am prins echipa cu Zidane, Beckham, Raul, Figo, Ronaldo, Robinho, Cassano, i-am prins pe toți galacticii. Îmi amintesc că Fabio Cannavaro era puternic, făceam așa glume, dar cu Zidane și Raul era mai greu, puneau mai mult distanță, așa puțin. E căpitanul și Zidane e Zidane", spunea Bawab.

Apoi, în 2007, atacantul a ajuns la echipa secundă a Barcelonei, dar nu s-a putut să facă pasul la echipa de seniori. A mai trecut pe la Hospitalet, Alfaro și Mortalla, apoi, în 2010 a semnat cu Gloria Bistrița. S-a remarcat în Liga I în tricoul lui Gaz Metan Mediaș, pentru care a jucat 83 de meciuri și a punctat de 24 de ori. În ultimii doi ani, iordanianul a fost legitimat la CS „U” Craiova. Pentru olteni a evoluat în 44 de meciuri și a înscris 12 goluri.