Cu toate asigurările că totul va fi bine venite dinspre RATB-ul rebotezat, călătorii s-au pregătit psihic. Înarmați cu răbdare, mulți au trecut relativ cu bine peste primele două zile de coșmar, dar există și persoane care în mai puțin de 48 de ore au clacat psihic. Cu noi măsuri pompieristice luate de mai marii STB după o primă zi catastrofală – cu o suplimentare de opt autobuze, 38 azi față de cele 30 de luni – ideea de transport fluent și civilizat a rămas o himeră și marți dimineața, pe linia 41.

E ora 7:15, iar în stația de la Lujerului, în mod tradițional cea mai aglomerată de pe linia tramvaiului 41, sunt aproximativ 30 de oameni. Cumva surprinzător, dar măsurile pe care STB-ul le promitea luni după-amiaza par să dea roade. Aproape din minut în minut, câte un autobuz cu inscripția 641 sau 642 îi înghite flămând din căldura deja dogoritoare pe cetățenii cartierului Militari. Ofertante sunt mai ales 642-le: par mai goale – în sensul că oamenii nu stau înghesuiți precum chibriturile în cutie – și au toate aer condiționat.

Chiar și traficul pare că ține cu sensibilii călători de dimineață ai transportului bucureștean. Greu e până la prima stație, Orșova, unde se ajunge după patru minute, pentru că următoarele trei segmente de traseu se parcurg în șase minute și, surpriză, ajungem la capăt. Capătul lui 642, care se întoarce „pe gol” ca să-și reia traseul Valea Argeșului – Bulevardul Ceahlău. S-a considerat că problematic e tronsonul Drumul Taberei – Lujerului, astfel că cei care trebuie să continue călătoria dincolo de Podul Grant sunt obligați să folosească doar autobuzul 641.

Din marea de 50 de corpuri transpirate de la nervi și căldură răzbate glasul pe ton înalt al unei doamne cochete, dar total încrâncenată. „Cretinii! Trebuia lăsat și 642 să circule până la capăt!”, tună femeia. Ne apropiem și o abordăm timid, cumva încercând să și detensionăm atmosfera: „De ce sunteți nervoasă, doamnă? Vine imediat un 641”. Ne aruncă o privire tăioasă și explică ecuația ce a dus la rezultatul frustrării fără de limite ce a cuprins-o: „641?! Am pierdut zece până acum. Nu ai cum să te urci!”. Și nu trec decât vreo cinci secunde până când, semeț și alb, semn al păcii și al lipsei de aer condiționat, tot pomenitul 641 apare. Plin, cu ușile care abia se deschid sub presiunea oamenilor ce stau înghesuiți în el și care, odată ajunși pe asfalt, fug de parcă au scăpat din iad. Nu sunt mulți cei ce coboară, motiv pentru care doamna cu pricina probabil continuă numărătoarea: zece, unsprezece…

În tot acest timp, oamenii butonează nervoși telefoanele, se încruntă, înjură printre dinți și oftează. „Șefa, vezi că nu am cum să ajung la timp… Da, din cauza tramvaiului”, spune o altă doamnă la doi pași de noi. O alta își alege un perimetru imaginar în care se învârte dintr-o parte în alta și-și verifică telefonul o dată la cinci pași. O tânără cedează presiunii și lasă câteva lacrimi să-i cadă pe sub ochelarii de soare mari și negri. Și le șterge cu delicatețe și se retrage într-un colț, departe de ochii lumii. Emoții și emoții. 

STB a promis mașini din trei în trei minute pe linia lui 641 la orele de vârf. Și, într-adevăr, într-un interval de 12 minute au venit fix zece mașini: cinci 642, două 178, două 162 și, într-un final, 641! Un domn mai în vârstă care deja gesticula nervos abia aștepta un paratrăsnet în direcția căruia să proiecteze veninul provocat de scenariul pe care STB l-a gândit pentru bucureșteni. Se îndreaptă către cabina șoferului și începe să lanseze sudalme: „Băi, jegoșilor ce sunteți! Vă bateți joc de noi?!”.

Întrebarea e retorică, pentru că cel de la volan nu are nicio vină și singurul răspuns la îndemâna sa e veșnica și româneasca ridicare din umeri. Bărbatul nervos profită de subțirimea corpului său și se strecoară in extremis prin fața altor zeci de călători împietriți pe trotuar. Ajuns în mașină, face puțină ordine și acolo. „Ce stați cu aia în brațe! Puneți-o jos. Uite acolo!”, și-i indică un loc gol pe podea unei doamne care, în opinia cetățeanului supărat pe viață, ocupa spațiu prețios cu o pungă de cumpărături pe care o ținea în brațe.

Noi rămânem pe trotuar. Nu din solidaritate ci pentru că, pur și simplu, nu este loc să te urci. Deja mai toți cei inspirați să aleagă 641 în detrimentul 642-ului circulă până la sau spre capăt. Încă cinci minute de așteptare și mai apar două 641, unul după altul: primul albastru, nou, al doilea dintre cele clasice. O femeie ne observă făcând poze și vine glonț spre noi, cu degetul îndreptat amenințător precum spada Anei Maria Brânză. 

„Sunteți de la RATB, nu? V-am văzut că filmați! Sunteți de la RATB!”, exclamă femeia sigură pe ea în timp ce se apropie. O calmăm și spunem că noi suntem doar parteneri de suferință și că vrem să scriem ceva despre asta. „Să scrieți că este o nesimțire ce se întâmplă. O mare nesimțire!”, spune aceasta, iar apoi dispare și reușește să prindă locul izbăvitor într-unul din cele două autobuze.

La plecare, după ce călătorii-staționari abandonați în stație împing efectiv cu forța ușile ca să se închidă, pe asfaltul cald mai rămân cel puțin 20 de persoane, toate așteptând următorul 641.

Mai rămânem să așteptăm câteva minute și apare și șansa noastră. Un 641 puțin mai gol în care ne urcăm fără să fie nevoie să ne cățărăm peste alte corpuri asudate. Și ne izbește! E el, pe care-l cunoașteți toți cei care ați călătorit măcar o dată vara în mijloacele de transport în comun ale Bucureștiului. E mirosul acru de transpirație pe care doar o carcasă metalică ambulantă văduvită de aer condiționat ți-l poate provoca. E prea aglomerat, dar nervii întinși precum praștia ai oamenilor din jurul nostru ne împing către decență și încercăm să conservăm sentimentul de furie care încolțește pe nesimțite.E abia ora 8:20 și sunt tineri care își trec tricoul peste nas pentru a putea inspira și ceva care să nu le provoace greața.

Se merge bine la început, două minute până la stația Turda, apoi patru până la Ion Mihalache, unde e puțin mai aglomerat, două până la Cașin, și un fel de final de coșmar în continuare, căci zona Agronomiei e blocată. Practic, un kilometru de drum, care constă în două opriri de autobuz, este parcurs de semețul 641 în „doar” 11 minute. Probabil la pas era mai ieftin.

Spre coborâre, după ce multe corpuri transformate în zombie de nervii și deshidratare au eliberat mașina, găsim și un răspuns. Sauna la preț promoțional – 1,3 lei – ce ne-a fost băgată pe gât de „vânzătorii” abili din fruntea transportului în comun, avea o explicație oficială. Era scrisă sec pe un ton sec, rudimentar, într-un A4 lipit cu neglijență pe geamul de la cabina șoferului: „Acest autovehicul NU are aer condiționat”. Fără scuze, fără scrupule. 

Colegul întârziat, mai inspirat

Am vorbit înainte de a pleca cu un coleg ce merge tot din Militari spre Piața Presei să folosească un traseu alternativ: orice pe bulevardul Iuliu Maniu până la Politehnică și, de acolo, autobuzul 105, care ocolește, dar nu trebuie să-l schimbi. Mai jos, povestea lui.

„Ca să evit aglomerația, plec ceva mai târziu. La ora 9:15 sunt la Apusului, în stație. Afară e deja fierbinte, iar soarele, deși mascat de aburii și noxele ce acoperă Capitala vara, frige. Corpul reacționează imediat, umezind pielea cu sudoare, pentru a grăbi reechilibrarea termică.

Vine un 336 albastru, turcesc, civilizat: cu aer condiționat. Fericire! Doar că, după ce s-au montat două rânduri suprapuse de borduri pe mijlocul bulevardului, Iuliu Maniu e, din nou, șantier. Se schimbă bordurile și la trotuar. Așa că până la Lujerului călătoria durează vreo 15 minute. 

Iar de aici începe coloana. Înaintăm în funcție de verdele de la semafor, până la Politehnică, la Apaca. Cam 25 de minute. Mai mult decât mersul pe jos, dar cine dă răcoarea din interior pe zăduful și soarele – copacii au făcut loc parcărilor, nu-i așa? – de pe trotuar. În total, un drum de vreo 2,5 kilometri, în peste 40 de minute. Viteză medie de 3,75 km/oră.

La Apaca, stația lui 105 e destul de goală și, oricum, pe acolo trec și troleibuzele ce vin dinspre Drumul Taberei sau zona 13 Septembrie – Alexandriei. Așa că am noroc, găsesc loc în autobuzul 105, e tot cu aer condiționat. Ajung, nesperat – traseul ocolește pe la Orhideea – Gara Basarab – Gara de Nord – Piața Chibrit – după 45 de minute la stația de la Casa Presei. Unde te lăsa și murdarul, enervantul, adesea împuțitul, dar rapidul „metrou ușor 41”, după 20 de minute. Una peste alta, e o variantă de luat în calcul, imediat după ora de vârf”.

Te-ar putea interesa și: