LA STAMPA. Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, agenția federală americană de control asupra sănătății publice, a aprobat noile reguli de călătorie în Statele Unite.
Persoanele complet vaccinate își pot relua călătoriile interne și nu trebuie să se supună testului înainte sau după călătorie sau să intre în carantină după călătorie. Cu permisul de vaccinare, nu va mai fi nevoie de testare înainte de a părăsi Statele Unite, cu excepția cazului în care testul este solicitat de destinație, şi nici nu mai este nevoie de a intra în carantină după întoarcerea în Statele Unite.
Noile recomandări de sănătate publică subliniază faptul că persoanele complet vaccinate sunt mai puțin susceptibile de a contracta și de a răspândi virusul și, prin urmare, pot călători la nivel național, fără restricții și justificări. Însă, acest lucru nu limitează utilizarea măștilor de protecție pe toate mijloacele de transport public, atât în aeroporturi, cât și în gări.
Suntem considerați complet vaccinați la două săptămâni după primirea celei de-a doua doze de Pfizer sau Moderna sau doza unică de Johnson & Johnson. Însă, călătorii sunt oricum "încurajați" să se supună cel puțin unui test rapid de la trei până la cinci zile după călătorie, indiferent de statutul lor de vaccinare. Pe de altă parte, pentru călătoriile în străinătate, este necesar "să acordați atenție situației destinației alese înainte de plecare, datorită răspândirii de noi variante" și regulilor introduse de fiecare stat.
În prezent, posibilitatea de intrare în SUA este suspendată pentru turiștii italieni și pentru toți călătorii care au fost în Italia în cele 14 zile anterioare sosirii. Persoanele care au un permis special de călătorie trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ efectuat cel târziu cu trei zile înainte de plecare. Același lucru este valabil și pentru americanii care doresc să intre în Italia pentru turism. (Rador)