Serbia va da în judecată SUA

Serbia va da în judecată SUA

MOTIVUL: Washingtonul a recunoscut independenţa Kosovo.

Consilierul juridic al premierului sârb, Voislav Koştuniţa, a anunţat astăzi că Serbia va da în judecată SUA la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.

De asemenea, consilierul a mai cerut o dată Statelor Unite să îşi anuleze decizia de recunoaştere a "falsului stat Kosovo".

Parlamentul Kosovar a proclamat la jumătatea acestei luni independenţa provinciei sârbe cu populaţie majoritar albaneză. În timp ce numeroase ţări, printre care Statele Unite, Germania, Austria, Franţa, Marea Britanie şi Italia au recunoscut independenţa, România, Cipru, Grecia, Spania şi Slovacia au anunţat că nu vor accepta noul stat.

Ne puteți urmări și pe Google News