Premiul Nobel pentru Medicină 2011, pentru cercetări asupra sistemului imunitar

Premiul Nobel pentru Medicină 2011 a revenit cercetătorilor Bruce Beutler (SUA), Jules Hoffmann (Luxemburg) şi Ralph Steinman (Canada).

Beutler şi Hoffmann au fost premiaţi pentru descoperirile lor în privinţa "imunităţii ereditare", iar Steinman a fost premiat pentru "descoperirea celulei dendritice şi rolul său în imunitate". "Munca lor a deschis noi perspective pentru prevenirea şi tratarea infecţiilor, cancerului si a bolilor inflamatorii", se arată într-un comunicat.

Steinman a murit înainte să afle că a fost nominalizat

Pentru cercetătorul Ralph Steinman, din Canada, vestea că va primi premiul Nobel pentru Medicină a venit prea târziu. Steinman a murit pe 30 septembrie 2011. 101 premii Nobel pentru medicină Sezonul Premiilor Nobel a început astăzi, la Stockholm, prin anunţarea laureaţilor pentru medicină. Începând cu anul 1901 au fost acordate 101 Premii Nobel pentru Medicină. În această perioadă, au existat nouă ani fără premiere în acest domeniu. În 1974, omul de ştiinţă american de origine română George Emil Palade, specialist în domeniul biologiei celulare, a obţinut Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină. Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Medicină a fost Frederick G. Banting, care avea 32 de ani când a primit premiul, în 1923. Cel mai vârstnic câştigător a fost Peyton Rous, premiat la 87 de ani, în 1966. În 1939, Gerhard Domagk a primit Nobelul pentru Medicină, pentru descoperirea Prontosilului, o sulfonamidă folosită în chimioterapia infecţiilor bacteriene. Deşi Adolf Hitler împiedicase premierea lui Domagk, acesta a mulţumit pentru distincţie şi a fost arestat. Opt ani mai târziu, Gerhard Domagk va primi Premiul Nobel de la regele Suediei, însă fără suma de bani care se acorda. Anul trecut, Nobelul pentru Medicină a revenit cercetătorului britanic Robert Edwards, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro. Săptămâna Premiilor Nobel Urmează Premiul Nobel pentru fizică, miercuri premiul pentru Chimie şi joi cel pentru Literatură, urmând ca cel pentru Pace să fie anunţat vineri, la Oslo. Numele laureatului Nobel pentru Economie îl vom afla luni, 10 octombrie, potrivit nobelprize.org. Anul acesta, lista "candidaţilor" conţine un număr record de 241 de nume. Au apărut şi estimări privind câştigătorii. Premiul Nobel pentru Pace ar merge, potrivit acestora, către actorii "primăverii arabe", o mişcare care a dus la prăbuşirea regimurilor autoritare din Tunisia, Egipt şi Libia. Dintre ei, şanse reale are scriitoarea tunisiană Lina ben Mhenni, care a relatat, pe blogul său, mişcările revoluţionare din ţara sa. Directorul Institutului de cercetări pentru pace din Oslo, Kristian Berg Harpviken, o propune pe egipteanca Israa Abdel Fatta, fondatoarea Mişcării din 6 aprilie, care "a jucat un rol cheie în menţinerea direcţiei şi a nonviolenţei în timpul revoltelor din Egipt". Create după moartea inginerului suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament, Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie. Acesta a fost nstituit în 1968 de către Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile - o diplomă, o medalie şi un cec de 10 milioane de coroane suedeze (1,08 milioane de euro) - vor fi înmânate la Stockholm şi la Oslo, în 10 decembrie, dată morţii lui Alfred Nobel.