Editura Evenimentul si Capital

Starea pacienților răniți în INCENDIUL de la BAMBOO - din 44, doar 5 mai sunt internați | UPDATE

Din faimosul club de pe marginea Lacului Tei n-a mai rămas decât praful.
Autor: | | 0 Comentarii | 464 Vizualizari

41 de persoane au ajuns în noaptea de vineri spre sâmbătă la spitalele din București. Dintre ele, 21 au fost transportate de SMURD și SABIF, iar restul au mers cu mijloace proprii. Care e starea lor, ne spun reprezentanții spitalelor. MInistrul Sănătății a anunțat că doar 7 persoane mai sunt internate în spitale, dar sunt în stare stabilă și sub observație.

UPDATE ora 13:50: MAI a trimis un comunicat de presă prin care anunță:

În urma incendiului de la clubul Bamboo, începând cu ora 3.47, au fost transportate sau au ajuns pe cont propriu la spital 44 de persoane, după cum urmează:

24 persoane la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca;

6 persoane la Spitalul de Urgență Elias; 5 persoane la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon;

6 persoane la Spitalul Clinic de Urgență Universitar;

3 persoane la Spitalul Clinic de Urgență Colentina.

La ora 13.00, la unitățile spitalicești au rămas internate 5 persoane, astfel:

4 persoane la Spitalul Floreasca și o persoană la Spitalul Sfântul Pantelimon.

Victimele transportate la unitățile medicale acuză, în special, intoxicări cu fum, hipotermii și contuzii.

Vă reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziția rudelor celor care au avut nevoie de îngrijiri medicale numărul 0212064050.

UPDATE ora 11.42

La un moment dat erau zeci internați, la momentul de față mai sunt 7 persoane internate în compartimentele de terapie intesivă, respectiv toxicologie. Una dintre ele mai gravă (internată la Spitalul Floreasca, n.r.), pacienta care a fost intubată la un moment, acum este detubată în stare stabilă, dar încă este sub atenție. Avem două paciente care sunt internate în secția de ortopedie (tot Spitalul Floreasca, n.r.), una cu contuzie lombară cu suspiciune de fractură de coloană lombară, iar cealaltă cu fractură la nivelul maleoloi, glezna stângă, și mai avem un pacient care este internat la Spitalul Pantelimon, pacientul respectiv era și el cu suspiciune de fractură de coloană lombară, s-a infirmat, are doar contuzie. În momentul de față, avem informații că la unitățile de primiri-urgențe s-au prezentat 41 de persoane din care 10 mai sunt internate. Acesta este numărul actual. Cetățenii israelieni s-au externat la cerere. (...) Dorim să facem un anunț public pentru persoanele care au fost externate și care au fost intoxicate cu monoxid de carbon, în situația în care au dureri de cap sau orice alte simptome să se prezinte de urgență la cea mai apropiată unitate spitalicească sau să solitice serviciile ambulanței pentru a fi tratați cu prioritatate”, a afirmat ministrul Sănătății, dr. Florian Bodog.

ORA 10.40:

La Spitalul Universitar au ajuns 6 persoane, 4 aduse de SMURD și 2 au venit singure cu taxiul. „Toți au fost externați deja, mai mult panică decât alceva. Două din fete inhalaseră ceva fum, dar nu sunt probleme”, ne-a confirmat dr. Leonard Grecescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgență București.

La Pantelimon „au fost aduse 5 persoane din clubul Bamboo , doi băieți și trei fete (două din Israel) Erau ușor intoxicați cu fum, foarte ușor, mai degrabă erau panicați. Dintre ei, în spital a mai rămas un băiat, de 31 de ani, care a sărit pe geam înțeleg. Nu are fracturi sau ceva grav, dar în mai ținem sub observație deși el ar vrea să plece acasă. Al doilea băiat care a fost adus la noi și care a plecat deja acasă, nici măcar nu era victimă practic din incendiu. El reușise să iasă din club, dar și-a dat seama că și-a lăsat hainele și geanta înăuntru așa că a vrut să intre să leia. Nu l-au lăsat, înțeleg, paznicii clubului, care i-au dat cu spray în ochi ca să-l potolească. Era mulțumit că i-au făcut asta, că altfel cine știe ce pățea. Din fericire nu e ca data trecută, lucrurile s-au mișcat infinit mai bine de data asta”, a explicat managerul spitalului, prof.univ.dr. Gheorghe H. Popescu.

El este romanul cu cea mai are PENSIE din tara! Suma URIASA pe care o primeste de la stat in fiecare luna

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI