Starea lui Mircea Vrăjitoru s-a înrăutăţit

Motocilistul român Mircea Vrăjitoru are penumonie şi nu poate fi trezit, anunţă gsp.ro.

La mai bine de o săptămână de la cumplitul accident pe care l-a suferit la Portimao (Portugalia), motociclistul român Mircea Vrăjitoru (19 ani) continuă să se afle într-o stare critică. În urma unui control efectuat aseară, medicii portughezi i-au depistat tânărului o pneumonie, iar pentru a-i putea oferi tratamentul necesar, au decis să-l scoată din coma indusă. Iniţial, doctorii hotărâseră ca Vrăjitoru să rămână în această stare timp de două săptămâni. "Deşi l-au scos din coma indusă, Mircea e în continuare într-o stare proastă. Nu îmi dau seama dacă este într-un somn adânc sau în comă. Nu răspunde stimulilor externi", a spus tatăl lui Mircea Vrăjitoru, conform gsp.ro.