Starea lui Mario Iorgulescu s-a agravat. Ce spun medicii despre șansele lui?

Starea lui Mario Iorgulescu s-a agravat. Ce spun medicii despre șansele lui?

Fiul președintelui LPF e în stare critică, la spital. Starea lui s-ar fi agravat în realitate, arată surse apropiate familiei.

Acum câteva zile, Mario Iorgulescu a făcut un accident de circulație în timp ce se afla la volanul unei mașini de 300.000 de euro. El a ucis un om.

Apropiații familiei susțin că Mario ar fi suferit intervenții chirurgicale la nivelul intestinului din cauza unei hemoragii grave.  A fost necesar să îi se facă hemostază și rezecții intestinale. De asemenea, mai multe organe i-ar fi afectate, ca urmare a coastelor rupte în timpul impactului din 8 septembrie.

Medicii au rămas rezervați în legătură cu evoluția stării lui. În urmă cu două zile, doctorii de la Spitalul „Elias”, au transmis un comunicat de presă în care arătau că pacientul „a suferit o agravare în ultimele 12 ore, necesitând intensificarea măsurilor de suport a funcțiilor vitale”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Specialiștii arătau, în același document, că tânărul a suferit: „hemoperitoneu masiv prin ruptură de mezosigmoid și mezenter distal cu ischemie secundară de sigmoid și ileon distal, contuzie pulmonară bilaterală severă, fracturi costale bilaterale”.

„Întregul complex lezionar continuă să prezinte un potențial evolutiv foarte grav, inclusiv cu risc vital”, a mai anunțat dr. Silvius Negoiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.

Sursa: Cancan.ro