Parlamentul va avea joi o ședință comună online, de la ora 12:00, în urma solicitării președintelui Klaus Iohannis de a declanșa starea de urgență pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020.
UPDATE 2 - Legea de aprobare a decretului prin care a fost instituită Starea de Urgență a fost votat în unanimitate de Parlament, cu 445 de voturi pentru.
UPDATE - Parlamentarii PSD vor vota pentru adoptarea decretului emis de preşedintele Klaus Iohannis privind starea de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile.
ȘTIRE INIȚIALĂ - Pentru prima dată va fi folosită o procedură specială de dezbatere şi vot electronic la distanţă, aprobată luni de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca urmare a măsurilor instituite pentru combaterea epidemiei de coronavirus. În acest sens, miercuri, deputaţii şi senatorii au avut o şedinţă - test, simulând votul online.
Preşedinţii celor două Camere, Marcel Ciolacu şi Titus Corlăţean, vor fi prezenţi în sala de plen.
Şedinţa Parlamentului va fi transmisă prin streaming live pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, iar dezbaterile vor avea loc prin sistemul de teleconferinţă audio. Parlamentarii îşi vor susţine intervenţiile, în conexiune telefonică directă cu sala de plen, discursurile urmând să fie transmise în direct.
Votul deputaţilor şi senatorilor se va exercita printr-o aplicaţie informatică realizată intern de către departamentele de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Accesul la pagina web respectivă a fost securizat prin user şi parolă, care au fost comunicate fiecărui parlamentar prin SMS. Fiecare parlamentar îşi va putea exprima opţiunea de vot prin acţionarea unuia dintre butoanele: "DA", "NU", "AB" (abţinere) şi "NU VOTEZ". În cazul în care parlamentarul nu va apăsa niciunul dintre butoanele enumerate anterior, el va fi considerat absent de la votul respectiv. Rezultatul votului va fi afişat imediat pe ecranul dispozitivului electronic de pe care este urmărit streaming-ul.
Deputaţii şi senatorii urmează să voteze în acest mod solicitarea preşedintelui României cu privire la încuviinţarea stării de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile.
Marţi, Comisiile parlamentare de apărare, juridice şi sănătate au dat rapoarte comune de încuviinţare a decretului preşedintelui României. Şi Comisiile parlamentare pentru buget şi pentru drepturile omului ale celor două Camere ale Parlamentului au dat, la rândul lor, avize comune favorabile.
Parlamentarii din comisiile de specialitate au făcut mai multe propuneri şi observaţii care au fost transmise Guvernului şi şefului statului.
Proiectul de hotărâre care urmează să fie supus votului este pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, potrivit Agerpres.
„În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1) din Constituţia României, republicată, observând prevederile art. 13 pct 16, art. 73 şi art. 74 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 03.03.1992, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 110 din 5 februarie 2018, cu completările ulterioare, ţinând cont de prevederile art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, aprobată prin Legea nr. 453/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic - Se încuviinţează starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile, de la data de 16 martie 2020, ca măsură excepţională adoptată de preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020”, prevede proiectul de hotărâre.