Starea de SĂNĂTATE a SPIONULUI OTRĂVIT este GRAVĂ. Medicii au anunțat ȘANSE INFIME DE SUPRAVIEȚUIRE

Starea de SĂNĂTATE a SPIONULUI OTRĂVIT este GRAVĂ. Medicii au anunțat ȘANSE INFIME DE SUPRAVIEȚUIRE

Nepoata fostului spion rus Sergei Skripal, Viktoria Skripal, a declarat că atât el cât şi fiica sa Yulia au şanse infime de supravieţuire.

Viktoria Skripal susţine că prognosticul pentru cei doi „nu este deloc bun” după ce au fost otrăviţi cu o neurotoxină în Salisbury pe 4 martie, scrie The Guardian.

Ea a declarat pentru BBC: „Am poate 1% speranţă. Orice ar fi fost, au şanse foarte mici de supravieţuire. Dar ar fi invalizi pentru tot restul vieţii”. Viktoria a dezvăluit şi că mama lui Skripal nu a fost informată de incident, adăugând: „Prioritatea a fost să ne protejăm bunica pentru ca ea să nu afle de nimic”.

Mai multe ţări au urmat exemplul Marii Britanii şi au luat măsuri diplomatice împotriva Rusiei, despre care se crede că este responsabilă de atac. Prim-ministrul britanic Theresa May a declarat că „seria fără precedent de expulzări” a diplomaţilor ruşi transmite un mesaj puternic Moscovei că nu poate ignora legile internaţionale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vorbind în faţa cabinetului marţi, prim-ministrul a precizat că 23 de ţări au expulzat peste 115 diplomaţi ruşi.

Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, a primit azil în Marea Britanie în anul 2010 după un schimb de agenţi de spionaj efectuat între Statele Unite şi Rusia. Skripal, fost colonel în serviciile secrete ruse, a fost condamnat în 2006 la închisoare, pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu Serviciul britanic de informaţii externe (MI6). La investigaţie participă oameni de ştiinţă ai Institutului Porton Down. Ancheta este coordonată de Direcţia pentru combaterea terorismului a Scotland Yard şi este solicitată contribuţia serviciilor de informaţii.