STARE DE ALERTĂ în Hawaii. Erupţia Vulcanului Kilauea provoacă EVACUAREA locuitorilor din Big Island | FOTO şi VIDEO

STARE DE ALERTĂ în Hawaii. Erupţia Vulcanului Kilauea provoacă EVACUAREA locuitorilor din Big Island | FOTO şi VIDEO

Locitorii dintr-o zonă rurală din Hawaii au fost puși în stare de alertă deoarece lava care curge dintr-un vulcan în erupție continuă să avanseze, informează Fox News.

Autoritățile au declarat duminică că fluxul de lavă de pe Big Island din Hawaii a avansat cu aproximativ 228 de metri de sâmbătă dimineață și că viteza de înaintare este între 10 și 15 metri pe oră, la fel cu evoluția din ultimele zile, transmite Agerpres, citând Fox News.

Partea din față a fluxului de lavă a trecut în regiunea Puna peste un cimitir, acoperind morminte, și a ajuns la circa o jumătate de milă de strada principala din orașul Pahoa.

Darryl Oliveira, șef al apărării civile din districtul Hawaii, a declarat presei duminică la o teleconferință că locuitorii din zonele amenințate au fost anunțați să se pregătească pentru o eventuală evacuare marți. Lucrurile s-ar putea schimba însă în funcție de viteza de înaintare a lavei, a adăugat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oliveira a apreciat că cel puțin 50 — 60 de clădiri — case și întreprinderi — se află în zona cea mai supusă riscului de a fi acoperită de lavă.

Vulcanul Kilauea erupe continuu din anul 1983. Cea mai mare cantitate de lavă s-a scurs spre sud, dar în ultimii doi ani ea s-a îndreptat spre nord-est. Actualul flux de lavă pune în pericol orașul Pahoa din luna iunie, viteza de înaintare a lavei fiind variabilă.

Janet Babb, geolog și purtător de cuvânt al Observatorului vulcanic din Hawaii, a declarat că s-au înregistrat și explozii de metan, precizând că descompunerea vegetației produce gaz metan, care se poate infiltra în subteran, acumulându-se în pungi ce se pot aprinde, încheie foxnews.com.