STAR SLASH:Vedetele salveaza vieti

Mai multe vedete autohtone vor dona sange maine, la Institutul National de Hematologie.

Campanie umanitara. Sistem, Parlament, Trupa Veche, Florin Chilian, Alb si Negru, Taxi, Animal X, Proconsul, Voltaj, Hi-Q si Activ sunt doar cateva nume care se vor gasi pe listele noilor donatori.

Proiectul are ca scop informarea opiniei publice asupra situatiei grave cu care se confrunta spitalele si pacientii, precum si cresterea rezervelor de sange aflate la dispozitia acestora. Evenimentul face parte din campania initiata de Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate "Daruieste viata. Doneaza sange!".

Tina Turner revine. Dupa mai bine de sapte ani, timp in care a stat departe de lumea muzicala, cantareata Tina Turner isi va face revenirea pe scena cu prilejul unui eveniment caritabil, organizat de Fundatia Cauldwell Children la Muzeul de Istorie Naturala din Londra.

Pe 18 mai, cantareata de 67 de ani va interpreta o selectie dintre cele mai cunoscute hituri ale sale si va incerca sa-i faca pe oameni "sa caute cat mai adanc in buzunare". "Sunt incantata sa ma asociez cu acest eveniment caritabil care ajuta atat de multi tineri", a declarat Tina Turner.

Amintiri foto. Bill Wyman, fostul basist al trupei Rolling Stones, intentioneaza sa publice un album foto care sa-i ilustreze cariera fotografica de peste 40 de ani. Selectia imaginilor a fost facuta dintr-o baza de peste 22.000 de fotografii realizate de-a lungul anilor.

Fostul basist a declarat ca lucreaza cu celebrul fotograf Terry O’Neill pentru a alege fotografiile, insa se teme ca fanii Rolling Stones vor fi putin dezamagiti de faptul ca nu va prezenta mai multe fotografii cu fostii sai colegi, Mick Jagger si Keith Richards. Wyman a mai precizat ca subiectul sau preferat a fost cantaretul de blues John Lee Hooker.