Vicepremierul STĂNESCU explică LEGĂTURA dintre cabinetele Tudose și Dăncilă. Ce vor face miniștrii

Paul Stănescu, actual vicepremier în Guvernul interimar condus de Mihai Fifor, a explicat după ședinței Comitetului Executiv Național PSD că toți miniștri din fostul cabinet Tudose urmează să propună anumite idei pentru viitorul cabinet Dăncilă.

Stănescu a oferit câteva detalii despre direcția pe care o va urma viitorul Guvern, explicând rezultatele discuțiilor din ședința conducerii PSD.

 

„Urmează ca miercuri și joi fiecare ministru care a fost în Cabinetul Mihai Tudose să vină cu anumite propuneri care vor fi luate în calcul într-un viitor program de guvernare și, bineînțeles, urmărindu-se linia continuă a programului de guvernare”, a subliniat vicepremierul.

 

Despre dosarul în care este implicat,  senatorul de Olt nu a oferit niciun punct de vedere jurnaliștilor.

 

„Nu comentez dosarul meu”, a spus clar Stănescu.

 

În ceea ce privește participarea la noul Guvern, vicepremierul a explicat că „va fi o decizie vineri în Comitetul Executiv Național".

Luni, ministrul Dezvoltării a fost chemat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a fi redeschis un dosar vechi de opt ani pe numele său. În dosar sunt anchetate anumite finanțări de pe vremea când Stănescu era președinte CJ Olt către echipa locală de fotbal. Politicianul este citat pentru joi, 25 ianuarie, la Înalta Curte.