Recursul, foarte mediatizat, la drone îi permite Turciei nu numai să lovească în Siria fără a risca viața piloților dar și să promoveze aceste aparate cu care dorește să fie exportator mondial de prim plan în domeniu. De altfel, ginerele președintelui Turciei are o companie care produce drone militare.
În cadrul luptelor din provincia siriană Idlib și a operațiunii „Scutul Primăverii”, dronele turcești au permis Ankarei să garanteze un control inedit al spațiului aerian.
În cadrul întâlnirii de săptămâna trecută dintre Vladimir Putin și Recep Erdogan pentru un acord de încetare a focului în Siria, forțele turcești au revendicat un bilanț șocant: „neutralizarea” a 3138 de „elemente ale regimului sirian”, distrugerea a 151 de tancuri, 3 avioane de luptă , 8 elicoptere, 47 obuziere, 8 sisteme de apărare antiaeriană, 12 arme antitanc, 10 depozite cu muniții, 24 de vehicule blindate și „numeroase alte vehicule militare și arme”.
Aceste rezultate, în special distrugerea de către dronele turcești a unui sistem rusesc Panțîr S1 (SA-22) aparținând armatei regimului de la Damasc, au demonstrat capacitățile dronelor Turciei în multiple domenii.
În primul rând, au răspuns provocărilor războiului electronic.
Eficiența sistemelor de transmisie este esențială pentru controlul dronelor. Bruierea detectării din partea radarelor adverse este, de asemenea, o garanție a „invizibilității” dronelor.
Sistemul KORAL al companiei turcești Aselsan ar fi la originea succeselor tactice ale dronelor Turciei în fața sistemului Panțîr.
Sistemul KORAL se compune din două camioane 8x8 fabricate de producătorul german MAN.
Pe primul camion se află un radar de „suport electronic” iar pe al doilea un radar de „atac” care bruiază semnalele și detectările radarelor adverse. Acest sistem, care „orbește” radarele adverse, are o rază de acțiune de aproximativ 200 km.
Pe de altă parte, dronele desfășurate la Idlib au demonstrat capacitatea de a distruge ținte variate. Două modele de drone turcești operează în Siria.
Unul este TB2 Bayraktar, construită de firma Baykar care este condusă de ginerele președintelui Turciei, Selçuk Bayraktar.
Este vorba de un model de tip MALE (Middle Altitude Long Endurance).
Capabilă să parcurgă aproximativ 150 km, cu o autonomie de 20 de ore, capacitatea de încărcare îi permite să transporte două rachete turcești MAM-Cou MAM-L produse de forma Rokestan.
Aceste rachete sunt derivate din rachetele anti-tanc turcești L-UMTAS de la care au împrumutat ogive modulabile. Aceasta explică capacitatea acestor drone de a distruge ținte variate, în special tancuri de tipurile T-55T-62, T-72 și T-90.
Punctul slab al dronei este autonomia mică, de doar 150 km, față de 1850 pentru drona americană Reaper.
Un alt model este drona ANKA-Sa, cunoscută de la începutul operațiunilor din Idlib.
Dezvoltată de Turkish Aerospace Industrie , această dronă este mai mare, fiind capabilă să parcurgă 200 km și de o autonomie de 24 de ore. Poate transporta 200kg și, contrar dronei Bayraktar, dispune de o conexiune la satelit.
Aceste drone decolează din provincia turcă Hatay, din vecinătatea Siriei.
Folosirea lor a fost inedită în cadrul operațiunii „Scutul Primăverii” deoarece au fost dislocate în număr mare și într-o manieră coordonată.
Dacă pierderile Turciei în Siria, reale, sunt dificil de cuantificat, această nouă utilizare a dronelor a permis Turciei să ofere un avantaj aerian forțelor insurgente pe care l-au pierdut de la începutul conflictului cu militarii lui Bashar Al-Assad.
Idlib este teatrul unor demonstrații ale noilor capacități militare „made in Turkey”, așa cum Vladimir Putin a testat în Siria arme „made in Russia”.
Această expertiză a Turciei în fabricarea și utilizarea dronelor îi permite nu numai să-și crească exporturile de armament dar și să compenseze deficiențele forțelor aeriene ale Turciei, afectate de epurările masive făcute de Recep Tayyip Erdogan după tentativa de lovitură de stat din 2016.