Președintele Comisiei parlamentare de control a activității SRI, Claudiu Manda (PSD), a anunțat, ieri, că a discutat telefonic cu directorul serviciului secret, Eduard Hellvig, și că acesta și-a dat acordul ca toate articolele din protocolul SRI - PÎCCJ să fie declasificate.
SRI urmează să trimită către Parchetul General acordul lor de desecretizare, fiind nevoie însă și de acordul PÎCJ pentru a fi prezentat publicului.
Cazul Iohannis
Comisia SRI a primit informații despre adresa SRI către ANI în cazul președintelui Klaus Iohannis din perioada în care acesta era primar al Sibiului.
„Am primit răspuns de la SRI în privinţa lui Klaus Iohannis. Am întrebat când a aflat SRI de posibila incompatibilitate. Ne-au spus că în ianuarie 2013. Când a ajuns la PNL, în februarie 2013, se ştia deja”, a zis Manda. Avem nelămuriri în continuare. În martie 2013 după ce a primit nota de la SRI, au fost 4 corespendenţe de la SRI. În aprilie 2013 a fost decizie de incompatibilitate, apoi a mers la instanţă. Vrem să vedem dacă s-au mişcat atât de repede, dacă ANI se referea la acelaşi aspect. Mai avem un set de întrebări pentru a avea un răspuns final la acest caz”, a precizat Manda.
Coldea, audiat în Joia Mare
Comisia parlamentară îl va audia din nou pe fostul nr. 2 din SRI, Florian Coldea, joia viitore, cu trei zile înainte de Paște, despre relaţia sa cu parchetele, cu zona politică, dar şi cu mass-media.