SRI poate fi și amuzant. De ce „Negarea este inutilă”

SRI poate fi și amuzant. De ce „Negarea este inutilă”

Serviciul Român de Informații (SRI) a publicat, miercuri dimineața, pe pagina sa Facebook un mesaj cu dublu înțeles. Mai în glumă mai în serios. Legat de sărbătoarea de Dragobete.

SRI poate fi și amuzant.SRI a publicat o fotografie care ilustrează o radiografie în care se văd fluturi în stomac, simbol al dragostei, însoțită de mesajul: „Negarea este inutilă”.

Urările au devenit un obicei la SRI

Fluturi în stomac, de Dragobete!

Ne puteți urmări și pe Google News

SRI a făcut, în ultimii ani, o tradiție din publicarea unor mesaje amuzante și ambigue, care fac referire atât la evenimentul din ziua respectivă, cât și la diferite trăsături ale activității instituției.

De exemplu, în 8 Martie, pe pagina de Facebook a instituției a fost publicată o urare inedită pentru femeile care își sărbătoreau ziua. „Sunteți cele mai fidele detectoare de minciuni”. Și de Crăciun, SRI a postat un mesaj care s-a vrut amuzant. „Sărbători fericite tuturor curioșilor”. Mesajul este alăturat unei fotografii în care doi copii îl pândesc pe Moș Crăciun pentru a vedea dacă există sau nu.

De asemenea, în noaptea de Înviere SRI a publicat un mesaj similar. „Unele taine trebuie împărtășite” este mesajul scris la baza unei fotografii întunecate în care apare o sursă de lumină.

Și Ambasada Suediei, cunoscută la rândul său pentru mesajele amuzante transmise pe Facebook cu diferite ocazii, a trolat SRI chiar de ziua instituției. Atunci le-a urat: „La mulți ani! Către băieții cu ochi albaștri, de la băieții cu ochi albaștri”, aluzie la cum sunt numiți metaforic ofițerii SRI vs. trăsăturile fizice ale nordicilor, notează g4media.ro.

La doar două ore de la publicarea postării SRI pe Facebook, aceasta a fost distribuită de aproape 600 de ori. A primit peste 2.800 de reacții și aproximativ 100 de comentarii. Evident că acestea au foat împărțite. Dacă unii au apreciat gluma „băieților din servicii”, altii au reacționat mai contondent. Nu s-au sfiit să înjure la scenă deschisă. „Negarea este inutilă”!

24 februarie, Dragobetele, ziua iubirii

Pe 24 februarie se sărbătoreşte Dragobetele, ziua iubirii pentru români. Sărbătoarea marchează ziua lui Dragobete, zeul tinereţii şi al iubirii, şi are origini strămoşeşti, cu o semnificaţie aparte, plină de ritualuri şi tradiţie.