SRI dă un mesaj care poate însemna că generalul Florian Coldea nu se mai întoarce pe funcție

Șefii direcțiilor de Protecție Internă și Juridică fac parte din „comisia specială de verificare”

Site-ul sri.ro merge foarte greu de joi seara, după ce s-a făcut anunțul că generalul Florian Coldea a fost suspendat și că el este cercetat acum de o „comisie specială de verificare”.

O explicație a accesării dificile este și că pe el au fost operate câteva modificări, principala dintre acestea fiind la secțiunea „Conducerea”. Până joi seara, imediat după directorul serviciului, Eduard Hellvig, apărea prim-adjunctul Coldea, șeful operativ al SRI și apoi ceilalți adjuncți. Așa cum se vede din printscreen-ul noii pagini, acum Hellvig este urmat direct de ceilalți trei adjuncți. E important mesajul îndepărtării de pe site a lui Coldea, dat fiind că, oficial, el nu este demis din funcție, ci doar suspendat și pus la dispoziția directorului.

FOTO: Florian Coldea a dispărut de pe site-ul SRI

Asta înseamnă că aproape oficial putem spune că funcția de șef operativ va fi eliberată curând și putem vorbi de eventualul înlocuitor. Până acum, SRI a fost foarte atent cu astfel de gesturi, interpretate nu numai de publicul larg din România, dar și de partenerii externi ai serviciului, foarte atenți la stfel de schimbări.

Discuțiile despre înlocuitori

Cei trei adjuncți rămași sunt generalul Cristian Bizadea (fostul șef de cabinet al lui Eduard Hellvig), generalul Adrian Ciocîrlan ( fost șef al Direcției pentru Apărarea Constituției, cea mai importantă din SRI) și generalul George-Viorel Voinescu (numit pe această poziție în 2005, odată cu Florian Coldea).

Se pare că unul dintre ei are cele mai mari șanse să acceadă pe poziția ce va fi eliberată, favoriți fiind Bizadea și Ciocîrlan, numiți la 1 august 2016 de Eduard Hellvig și Klaus Iohannis. Din punctul de vedere al imaginii serviciului, probabil că avansarea fostului șef de cabinet al directorului SRI ar naște discuții, așa că bursa pariurilor merge spre generalul Ciocîrlan. Evident, bursa zvonurilor e deschisă și pentru nume din afara nucleului central, cum ar fi generalul Alexandru Sas, adus recent în discuție de un site de știri.

Acum, pe site, adjuncții sunt trecuți în ordinea alfabetică a numelor.

De cel puțin 15 ani încoace...

Până la numirea unui nou prim-adjunct, atribuțiile șefului militar au fost preluate de directorul civil. Este un fapt foarte rar ca șeful civil să preia și prerogativele operative. În ultimii 15 ani, doar George Maior a mai avut ambele „puteri”, în 2007, în perioada scurtă cât Coldea a mai fost suspendat, pentru verificări legate de presupuse presiuni asupra judecătorilor Curții Constituționale.

Având ambele prerogative, Hellvig va primi primul raportul comisiei de verificare, apoi el ajungând la șeful CSAT și Biroul Executiv al Consiliului Director al SRI. Din informațiile noastre comisia are și doi generali, șefii direcțiilor Juridică și de Protecție Internă, unul dintre ei fiind numit tot după ce Hellvig a ajuns directorul SRI.

Coldea: „Fără încrederea publicului, misiunea serviciilor de intelligence poate eșua!”

General-locotenent Florian Coldea scria în revista SRI, „Intelligence”, în 30 octombrie 2016, că încrederea publicului în servicii este „ingredientul fără de care misiunea instituțiilor de gen poate eșua”. Iată că dezvăluirile lui Sebastian Ghiță au adeverit ceea ce susținea generalul în editorial. „Nevoia de încredere a publicului în serviciile de intelligence constituie, în societățile democratice, ingredientul fără de care, pe termen lung, misiunea acestora poate eșua. Susținerea cetățenilor, sprijinul lor în eventuale situații de criză, participarea publicului la îndeplinirea dezideratului de securitate nu mai pot fi atinse, ca obiective, în lipsa unei comunicări profesioniste.

În plus, tăcerea – fie ca exercițiu legitim profesional al serviciilor de informații, fie ca parte a cutumelor trecute – oferă un teren fertil pentru imaginația publicului. Patologiile suspiciunii erodează capitalul de încredere al unei societăți și sapă răni adânci în interiorul acesteia, nu doar între stat și comunitate, ci cu ramificații sociale și politice cărora cu greu le putem intui anvergura și consecințele. Serviciile de intelligence moderne au acceptat realitatea că, devenind mai deschise, pot limita forța nocivă a abordărilor conspiraționiste și pot astfel crește încrederea publică în propriile acțiuni.

Astfel, servicii secrete mai < omunicative >ar putea echivala cu o lume mai sigură. Cu cât acestea devin mai deschise, cu atât mai dificil le este conspiraționiștilor să inventeze < povești > și să alimenteze suspiciuni pe seama tăcerii”, spunea Coldea, în editorialul intitulat: „Comunicarea serviciilor de intelligence. Sfârșitul tăcerii?!”

Prim-adjunctul SRI va fi cercetat penal de Parchetul Militar, DNA și DIICOT

Surse judiciare au declarat, pentru Evenimentul zilei, că se fac evaluări în legătură cu faptele de care s-ar face vinovat Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, suspendat, săptămâna trecută, din funcție. „Pentru că sunt mai multe infracțiuni, vor fi constituite mai multe dosare, iar fiecare Parchet va verifica acuzațiile pentru infracțiunile competente. DNA - Secția Parchetelor Militare va verifica infracțiunile de corupție și luare de mită, DIICOT- infracțiunile de abuz în serviciu, iar secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție va prelua infracțiunile de trădare”, au dezvăluit, pentru Evenimentul zilei, surse din Parchet