SRI controlează averile românilor cu un soft din bani europeni. Gata cu bunurile trecute pe numele amantelor și străbunicilor

Cu o întârziere de circa opt luni, Serviciul Român de Informații (SRI) a finalizat implementarea proiectului SII Analytics, unul dintre cele mai performante sisteme informatice, asemănător cu cele folosite de CIA sau NSA, prin intermediul căruia serviciul secret are acces la o uriașă bază de date ale românilor, ale ministerelor și ale societăților care activează pe teritoriul național. Sistemul vizează prevenirea şi combaterea terorismului, a criminalității organizate, a corupţiei şi a evaziunii fiscale, dar poate identifica rapid dacă un administrator sau acționar figurează la mai multe societăți, are cazier judiciar și dacă persoanele fizice încearcă să înșele statul prin venituri, proprietăți sau bunuri nedeclarate.

Instituţii publice importante din România, precum MAI, Ministerul Public, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi SRI, beneficiază, începând din acest an, de un sistem informatic administrat de Serviciul Român de Informații. Este vorba despre controversatul proiect SII Analytics, care gestionează o uriașă bază de date ale instituțiilor publice, ale firmelor și persoanelor fizice de pe teritoriul României. Așa cum a anunțat SRI, proiectul a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 142.071.000 lei, adică în jur de 31,5 milioane de euro, cea mai mare parte provenind din fonduri europene.

Inițiat în 2016, proiectul era programat să fie finalizat în august 2018, însă implementarea lui a fost anunțată abia pe 3 mai 2019. SRI a explicat întârzierea prin faptul că proiectul, primul finanțat de UE în Europa Centrală și de Est, a fost verificat de un auditor extern, contractat să verifice corecta implementare a proiectului, în intervalul decembrie 2018 - februarie 2019.

SRI a transmis că, așa cum avea să constate auditorul și Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OISPSI), operaționalizarea proiectului a dus la atingerea scopului definit de „dezvoltare a funcției de prevenție, detectare și luare de măsuri pentru reducerea redundanței plăților în zona publică, prevenirea fraudei și abuzurilor și creșterea eficienței în actul guvernamental”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Finanțarea terorismului, a contrabandei și evaziunea fiscală

Prin punerea în funcțiune a acestui sistem IT, oficialii SRI speră că va fi mai bine controlat modul de cheltuire a banilor în instituții publice. Sistemul ar trebui să poată identifica rapid și firmele ai căror acționari sau administratori figurează la mai multe societăți și au cazier judiciar, precum și persoanele fizice în cazul cărora sunt neconcordanțe între venitul declarat și clădirile, terenul sau mașinile cumpărate.

Așa cum reiese din caietul de sarcini al licitației, introducerea unui astfel de sistem informatic de integrare și valorificare operațională și analitică a volumelor mari de date este argumentată de SRI prin modernizarea și eficientizarea activităților interne ale instituțiilor cu atribuții în prevenirea și combaterea fenomenelor de terorism, crimă organizată, corupție sau evaziune fiscală. Alte argumente avansate sunt dezvoltarea funcției de prevenție, detectare și luare de măsuri pentru reducerea redundanței plăților în zona publică, prevenirea fraudei și abuzurilor și creșterea eficienței în actul guvernamental, creșterea gradului de utilizare a serviciilor de eguvernare din prisma procesării și interpretării datelor.

Verificare la minut

Utilizarea sistemului IT va permite SRI să obțină răspunsuri rapide, în mai puțin de 60 de secunde, la întrebări referitoare la acționarii sau administratorii care figurează la mai multe societăți comerciale și au cazier judiciar. De asemenea, sunt depistate, rapid, date legate de firme: în ce perioadă au funcționat, câți angajați au avut în această perioadă, comparativ cu cele declarate , numărul de angajați și cu rambursări mari de TVA. Sau care sunt societățile comerciale cu cifra medie / angajat mai mare decât cea preconizată, standard, conform codului CAEN. Și persoanele fizice pot fi verificate, dacă venitul personal declarat pe o perioadă de timp și creditele bancare contractate creează suspiciuni față de numărul de metri pătrați de teren / clădiri dobândiți, valoarea mașinilor deținute și în perioada respectivă.

Ministerele vizate

Concret, sistemul informatic va permite accesarea tuturor bazelor de date ale instituţiilor publice, altele decât cele cu informaţii secretizate cum e baza operativă a MAI, bazele de date ale serviciilor secrete sau alte baze de date cu informaţii clasificate. „Proiectul are ca scop modernizarea şi eficientizarea activităţilor interne ale instituţiilor cu atribuţii în prevenirea şi combaterea fenomenelor de terorism,crimă organizată, corupţie şi evaziune fiscală, printre instituţiile publice beneficiare fiind MAI, Ministerul Public, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi SRI”, se arată în prezentarea concepută de SRI pentru a explica jurnaliştilor în ce constă SII Analytics.

Criticat de ONG-uri, sistemul este folosit și de CIA

Reprezentanţii ONG-urilor care au atacat SRI pentru proiectul SII Analytics susțineau, în 2016, că este un Big Brother prin care serviciul de informații vrea să ştie tot despre toţi românii, prin intermediul unui sistem IT. APADOR-CH, împreună cu alte trei organizații neguvernamentale, a trimis o scrisoare deschisă Comisiei Europeane, Ministerului Fondurilor Europene, premierului, Ministerului Comunicaţiilor, Comisiei parlamentare de control a SRI şi CSAT, în care solicită anularea licitației și a proiectului SRI care „încalcă drepturile fundamentale ale omului”. În plus, se mai cerea includerea în condițiile de accesare a fondurilor europene, explicit, a interdicției folosirii acestora pentru încălcarea sau limitarea drepturilor cetățenilor dar şi dezbaterea publică a rolului exact al SRI în societatea românească. Reprezentanții ONG-urilor susțineau că este un poiect de supraveghere în masă a românilor, pe care Serviciul Român de Informaţii încearcă să-l implementeze cu o finanțare europeană, mai ales că a fost aprobat suspect de repede.

„Nu este Big Brother”

În replică, reprezentanţii SRI au precizat că SII Analytics nu are ca scop colectarea de date de la instituții, ci valorificarea celor existente, nu este conectat la internet nici la sisteme CCTV, nu este un proiect de eGuvernare, nu interceptează comunicațiile persoanelor, nu este un BigBrother, adică nu este conceput pentru face recongnition în timp real, nu este „la liber” pentru utilizatori, toate activitățile fiind auditate, nu este o amenințare la adresa drepturilor și libertăților cetățenești, deoarece, altfel, nu ar fi fost eligibil UE și nu este un proiect singular la nivel European. Reprezentanţii SRI au insistat să explice că astfel de sisteme sunt folosite în Europa de Anglia sau Germania, iar în SUA, folosesc aşa ceva NSA şi CIA. „Cu SII Analytics intrăm şi noi în rândul ţărilor cu sisteme moderne în domeniul informaţiilor”, au precizat oficialii SRI.SRI controlează averile românilor cuun soft din bani europeni. Gata cu bunurile trecute pe numele amantelor și străbunicilor

Cu o întârziere de circa opt luni, Serviciul Român de Informații (SRI) a finalizat implementarea proiectului SII Analytics, unul dintre cele mai performante sisteme informatice, asemănător cu cele folosite de CIA sau NSA, prin intermediul căruia serviciul secret are acces la o uriașă bază de date ale românilor, ale ministerelor și ale societăților care activează pe teritoriul național. Sistemul vizează prevenirea şi combaterea terorismului, a criminalității organizate, a corupţiei şi a evaziunii fiscale, dar poate identifica rapid dacă un administrator sau acționar figurează la mai multe societăți, are cazier judiciar și dacă persoanele fizice încearcă să înșele statul prin venituri, proprietăți sau bunuri nedeclarate.

Instituţii publice importante din România, precum MAI, Ministerul Public, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi SRI, beneficiază, începând din acest an, de un sistem informatic administrat de Serviciul Român de Informații. Este vorba despre controversatul proiect SII Analytics, care gestionează o uriașă bază de date ale instituțiilor publice, ale firmelor și persoanelor fizice de pe teritoriul României. Așa cum a anunțat SRI, proiectul a beneficiat de o finanțare nerambursabilă de 142.071.000 lei, adică în jur de 31,5 milioane de euro, cea mai mare parte provenind din fonduri europene.

Inițiat în 2016, proiectul era programat să fie finalizat în august 2018, însă implementarea lui a fost anunțată abia pe 3 mai 2019. SRI a explicat întârzierea prin faptul că proiectul, primul finanțat de UE în Europa Centrală și de Est, a fost verificat de un auditor extern, contractat să verifice corecta implementare a proiectului, în intervalul decembrie 2018 - februarie 2019.

SRI a transmis că, așa cum avea să constate auditorul și Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OISPSI), operaționalizarea proiectului a dus la atingerea scopului definit de „dezvoltare a funcției de prevenție, detectare și luare de măsuri pentru reducerea redundanței plăților în zona publică, prevenirea fraudei și abuzurilor și creșterea eficienței în actul guvernamental”.

Finanțarea terorismului, a contrabandei și evaziunea fiscală

Prin punerea în funcțiune a acestui sistem IT, oficialii SRI speră că va fi mai bine controlat modul de cheltuire a banilor în instituții publice. Sistemul ar trebui să poată identifica rapid și firmele ai căror acționari sau administratori figurează la mai multe societăți și au cazier judiciar, precum și persoanele fizice în cazul cărora sunt neconcordanțe între venitul declarat și clădirile, terenul sau mașinile cumpărate.

Așa cum reiese din caietul de sarcini al licitației, introducerea unui astfel de sistem informatic de integrare și valorificare operațională și analitică a volumelor mari de date este argumentată de SRI prin modernizarea și eficientizarea activităților interne ale instituțiilor cu atribuții în prevenirea și combaterea fenomenelor de terorism, crimă organizată, corupție sau evaziune fiscală. Alte argumente avansate sunt dezvoltarea funcției de prevenție, detectare și luare de măsuri pentru reducerea redundanței plăților în zona publică, prevenirea fraudei și abuzurilor și creșterea eficienței în actul guvernamental, creșterea gradului de utilizare a serviciilor de eguvernare din prisma procesării și interpretării datelor.

Verificare la minut

Utilizarea sistemului IT va permite SRI să obțină răspunsuri rapide, în mai puțin de 60 de secunde, la întrebări referitoare la acționarii sau administratorii care figurează la mai multe societăți comerciale și au cazier judiciar. De asemenea, sunt depistate, rapid, date legate de firme: în ce perioadă au funcționat, câți angajați au avut în această perioadă, comparativ cu cele declarate , numărul de angajați și cu rambursări mari de TVA. Sau care sunt societățile comerciale cu cifra medie / angajat mai mare decât cea preconizată, standard, conform codului CAEN. Și persoanele fizice pot fi verificate, dacă venitul personal declarat pe o perioadă de timp și creditele bancare contractate creează suspiciuni față de numărul de metri pătrați de teren / clădiri dobândiți, valoarea mașinilor deținute și în perioada respectivă.

Ministerele vizate

Concret, sistemul informatic va permite accesarea tuturor bazelor de date ale instituţiilor publice, altele decât cele cu informaţii secretizate cum e baza operativă a MAI, bazele de date ale serviciilor secrete sau alte baze de date cu informaţii clasificate. „Proiectul are ca scop modernizarea şi eficientizarea activităţilor interne ale instituţiilor cu atribuţii în prevenirea şi combaterea fenomenelor de terorism,crimă organizată, corupţie şi evaziune fiscală, printre instituţiile publice beneficiare fiind MAI, Ministerul Public, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi SRI”, se arată în prezentarea concepută de SRI pentru a explica jurnaliştilor în ce constă SII Analytics.

Criticat de ONG-uri, sistemul este folosit și de CIA

Reprezentanţii ONG-urilor care au atacat SRI pentru proiectul SII Analytics susțineau, în 2016, că este un Big Brother prin care serviciul de informații vrea să ştie tot despre toţi românii, prin intermediul unui sistem IT. APADOR-CH, împreună cu alte trei organizații neguvernamentale, a trimis o scrisoare deschisă Comisiei Europeane, Ministerului Fondurilor Europene, premierului, Ministerului Comunicaţiilor, Comisiei parlamentare de control a SRI şi CSAT, în care solicită anularea licitației și a proiectului SRI care „încalcă drepturile fundamentale ale omului”. În plus, se mai cerea includerea în condițiile de accesare a fondurilor europene, explicit, a interdicției folosirii acestora pentru încălcarea sau limitarea drepturilor cetățenilor dar şi dezbaterea publică a rolului exact al SRI în societatea românească. Reprezentanții ONG-urilor susțineau că este un poiect de supraveghere în masă a românilor, pe care Serviciul Român de Informaţii încearcă să-l implementeze cu o finanțare europeană, mai ales că a fost aprobat suspect de repede.

„Nu este Big Brother”

În replică, reprezentanţii SRI au precizat că SII Analytics nu are ca scop colectarea de date de la instituții, ci valorificarea celor existente, nu este conectat la internet nici la sisteme CCTV, nu este un proiect de eGuvernare, nu interceptează comunicațiile persoanelor, nu este un BigBrother, adică nu este conceput pentru face recongnition în timp real, nu este „la liber” pentru utilizatori, toate activitățile fiind auditate, nu este o amenințare la adresa drepturilor și libertăților cetățenești, deoarece, altfel, nu ar fi fost eligibil UE și nu este un proiect singular la nivel European. Reprezentanţii SRI au insistat să explice că astfel de sisteme sunt folosite în Europa de Anglia sau Germania, iar în SUA, folosesc aşa ceva NSA şi CIA. „Cu SII Analytics intrăm şi noi în rândul ţărilor cu sisteme moderne în domeniul informaţiilor”, au precizat oficialii SRI.