Șprițul - controversa dintre Antichitate și Epoca Modernă. Cine a inventat celebra băutură din vin combinat cu apă?
Șprițul este prilej de socializare, de petrecere, de discuție. Dar, evident, ca orice chestiune creată de om își are istoria lui. Și dacă are istoria lui, evident, are și controversa originii.
Șprițul și Antichitatea
Mitologia spune că Odiseu (Ulise) când a primit un burduf cu vin, de la un rege, în anii rătăcirii sale pe mare, grecii beau vinul cu apă. Vinul tare a fost folosit la adormirea Ciclopului pe care Odiseu l-a orbit. Vinul cu apă sau cu miere era consumat de greci din cupe. Herodot redă povestea unui tiran grec decăzut fizic, moral, psihic. Herodot scria că acesta înebunise pentru că „luase obiceiul tracic să bea vinul fără apă”.
Tracii, inclusiv geto-dacii erau adversarii vinului îndoit cu apă. Alexandru cel Mare obișnuia și el să-i oblige pe macedoneni să bea vinul în proporție de 1/3 cu apă. Adică o treime apă, 2 treimi vin.
Șprițul și Epoca Modernă
Șprițul a redevenit ca tradiție, se zice, atunci când austriecii au ocupat nordul Italiei. Cum austriecii consumau mai mult bere, vinul italian era prea tare. Așa se face că ei au turnat apă în vinul din pivnițele rechiziționate tocmai pentru a nu se îmbăta prea rău. Alții susțin că un podgorean maghiar alături de un inginer maghiar specializat în fabricarea „apei gazoase”, strămoșul sifonului, ar fi conceput șprițul.
Adevărul, ca de obicei, la mijloc
Numele german șpriț este evident cel care atribuie originea austriacă a obiceiului. Asta nu înseamnă că tracii și obiceiul lor de a nu pune apă în vin nu trebuie luat în seamă. A bea vinul cu apă, miere sugera un stil nobiliar, aristocratic, adică nimeni nu contestă că grecii au fost primii care puneau apă în vin.
De fiecare dată când se fac glume, se spune că sunt „glume de șpriț”. La fel și politica, atunci când se discută, toți spun că politicienii croiesc politica țării, „la un șpriț”.
Șprițul este așadar, un obicei de relaxare, mai ales că suntem în weekend. Șprițul este cadrul social tăcut al multor evenimente și vorbe, de aceea, merge „să vorbim la un șpriț”. Și chiar să citim despre „șpriț”.