Spre o Europă „informală”?

Spre o Europă „informală”? Zilele trecute, președintele Franței, domnul Macron, a declarat că UE „poate ar trebui să evolueze spre o Uniune cu mai multe viteze”.

Spre o Europă „informală”? Potrivit mai multor oficiali francezi, se are în vedere o Europă alcătuită din ”grupuri informale de țări membre”. Informal, adică înafara regulilor consfințite prin Tratatele Europene. Să ne bucurăm sau să ne întristăm?

Coeziunea

În toamna anului 1973, Siria și Egiptul atacă Israelul și sunt înfrânte. Pentru a răzbuna înfrângerea, Statele producătoare de petrol din Orientul Mijlociu impun o creștere masivă de preț și restricționează vânzările către unele țări din cadrul Comunității Economice Europene (CEE).

Apare o competiție pentru resurse: regiunile europene cu infrastructură și servicii mai dezvoltate, fiind mai competitive, continuă să atragă investiții, să creeze locuri de muncă bine plătite, în detrimentul altor regiuni europene, mai puțin dezvoltate. Apare un cerc vicios: pe măsură ce regiunile favorizate absorb forța de muncă tânără și calificată, șansele de dezvoltare ale zonelor defavorizate și depopulate scad exponențial.

Această evoluție a avut profunde ecouri politice: pe măsură ce discrepanțele sociale evoluau, creștea cota euroscepticismului, amenințând coeziunea construcției europene. În 1974, liderii CEE de la acea vreme au convenit să întemeieze Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), care „transfere bani de la regiunile bogate la cele sărace, pentru a ameliora infrastructura, a atrage investiții și a crea locuri de muncă”.

Apare astfel Politica Europeană de Coeziune, care a jucat un rol esențial în integrarea europeană reușită a unor State pe atunci în curs de dezvoltare: Grecia, Portugalia sau Spania.

Cei învinși

În anii 1990, CEE s-a văzut confruntată cu prăbușirea Lagărului Socialist, care lăsa în urmă un vid geo-strategic pe care organismele europene nu erau pregătite să-l înfrunte. Dincolo de dificultățile financiare și economice, o parte din clasa politică europeană era marcată de un trecut colonial recent și nu vedea de ce ar întinde o mână foștilor adversari.

State precum Polonia, Ungaria, Cehia sau Slovacia s-au trezit trecute în tabăra învinșilor: în 1994, doi influenți politicieni germani, Karl Lamers și Wolfgang Schäuble, au propus constituirea informală a unui ”cerc restrâns” european,  ”Kerneuropa”.

Celelalte State – învinșii:  Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia - erau plasate într-un ”cerc exterior”. Este același Schäuble care, ca ministru de Interne, a cerut ca tuturor românilor să li se facă Fișe criminalistice, păstrate la Fișierul de Suspecți: soluția finală a problemei românești.

Dar Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia nu au acceptat să aștepte la ușă cu șapca-n mână, în timp ce ”Kerneuropa” stă la masă și decide. Cum individual nu aveau nicio șansă să schimbe percepțiile Occidentului, au format Grupul de la Vișegrad, care în anii ce au urmat a înscris ferm Europa Centrală în procesul de construcție europeană.

Estul va plăti!

Europa de Est a fost, însă, lăsată în voia sorții, sub diferite pretexte – în cazul României, minciuna epocală cu ”politica de genocid la adresa populației de etnie maghiară și romă”. Informal, am continuat să fim inamici înfrânți, ținuți dincolo de sârma ghimpată – vezi în acest sens dosarul Schengen, de a cărui evoluție recent domnul Juncker se declara ”scandalizat”.

Această abordare e în descendența directă a mentalității anilor 1920: ”Învinșii vor plăti!”. Atunci, învinșii erau germanii; acum, suntem noi, cei din Estul Europei și din Balcani. Acum un secol, această politică a dus la un nou război mondial; în anii 1990, mentalitatea ”Estul va plăti!” a dus la un nou război european.

Experiența României, de semi-ratare a integrării europene, arată că discriminarea ustură mai tare decât umilința: ne-am obișnuit să fim ținuți toți grămadă la ușă cu șapca în mână, dar atunci când Croația a fost încurajată informal să sară peste rând, ne-am revoltat.

Discriminarea a provocat o reacție amplă

La fel s-au petrecut lucrurile în Balcanii de Vest, în anii 1990: Slovenia și Croația au beneficiat, informal, de perspective de integrare europeană, spre deosebire de celelalte State ale Federației Iugoslave.

Discriminarea a provocat o reacție amplă, de care au profitat medii politice radicale, care au fost astfel ajutate să-și impună viziunea naționalist-etnică de ”soluționare” a vidului geo-politic lăsat în urmă de lipsa de interes a ”Kerneuropa”.

Abandonarea ”informală” a uneia sau alteia dintre valorile pe care se ridică Uniunea Europeană – în acest caz, Egalitatea – creează un dezechilibru care duce invariabil la escaladarea extremistă. Umilirea, discriminarea Germaniei l-au adus pe Hitler la Putere; umilirea și discriminarea Estului învins l-a ajutat pe Miloșevici să se mențină la Putere, cu urmările cunoscute.

Treptat, Occidentul a ajuns la concluzia că învinșilor trebuie să li se ofere o perspectivă. Fiindcă altfel, își vor construi singuri o perspectivă. Una revanșardă!

Momentul Salonic

Astfel, în iunie 2003, Consiliul European s-a întrunit la Salonic, declarând „hotărârea sa de a sprijini pe deplin și în mod eficient perspectiva europeană a țărilor din Balcanii de Vest, care vor deveni parte integrantă a Uniunii Europene, odată ce vor îndeplini criteriile stabilite”. S-a lansat și un amplu program „pentru a ameliora infrastructura, a atrage investiții și a crea locuri de muncă” – inspirat din proiectele FEDR din anii 1970 - 1980.

Românii știu bine ce înseamnă „odată ce vor îndeplini criteriile stabilite”: totul depinde de cum bat vânturile politice peste Câmpia Vest-Europeană. Curând, peste Occident s-a abătut Criza subprimes, care a dus la „o mai strânsă cooperare economică între Statele Uniunii Europene”, mai precis Statele din ”Kerneuropa”.

În 2011, Angela Merkel și Nicolas Sarkozy au lansat un ”Nou Pact de Stabilitate și Creștere”, care urma să creeze „condiții preferențiale limitate la câteva State ale Zonei Euro”, cum preciza cotidianul Welt am Sonntag.

Resursele destinate Programului de la Salonic au fost redirecționate. Da, este aceeași doamnă Merkel care a deschis migranților frontierele (migranții, da; românii, nu!), este același domn Sarkozy care azi execută pedeapsa cu închisoarea pentru corupție.

Legenda Neagră

În 2011, România era deja membră UE, așa că au trebuit găsite pretexte pentru redistribuirea preferențială a fondurilor către „câteva State ale Zonei Euro”.

Astăzi, când domnul Sarkozy e convocat la Procuratură ca să explice cum i-au apărut 3 milioane de Euro în conturi, ”donație” din partea Kremlinului, vedem mai bine în ce măsură corupția afectează multe alte State europene, ai căror politicieni nu s-au sfiit în trecut să ne arate cu degetul.

În acei ani însă, eram mai naivi, iar mulți dintre noi chiar am dat crezare propagandei care prezenta România ca ”epicentrul mondial al corupției”. O Legendă Neagră, pretext pentru redistribuirea ”preferențială limitată” a fondurilor.

Jocul era măsluit

La începutul anilor 1990, mult-lăudata ofensivă anticorupție din Italia, ”Mani Pulite”, s-a încheiat în aplauze după vreo 1.100 de condamnări. După șase sau șapte ani de anticorupție, România depășise 3.000 de condamnări, dar continua să fie arătată cu degetul de penalul Sarkozy.

Fiindcă jocul era măsluit. Televiziunile mituite prezentau un lung șir de arestări, ceea ce impunea publicului percepția că fenomenul corupției evoluează exploziv. Apoi, evaluarea eficienței luptei anticorupție se făcea pe baza acestei ”percepții a corupției”, stimulate publicitar – deși există instrumente precise de evaluare.

Treptat, ”anticorupția” a început să macine în gol, inventând de dragul publicității cazuri pretins ”penale”, care nu rezistau în fața judecătorilor. Pentru observatorul atent, a devenit evident că, așa cum în anii 1990 pretinsul ”genocid împotriva minorităților” servise drept pretext pentru a da peste bot României, acum așa-zisa ”corupție generalizată” servea drept pretext pentru a ține România departe de fondurile de coeziune, ”informal” redirecționate preferențial.

Azi, 41% dintre români cred că votul lor la alegerile europarlamentare nu influențează politicile UE: ”Kerneuropa” le decide, informal.

Dezideratul Agendei Salonic

Așa cum aprecia recent fostul comisar european, doamna  Corina Crețu, „România este țara europeană cu cea mai mare rată de mortalitate în sistemul de transport - în primul rând pe autostrăzi, însă având în vedere starea deplorabilă a infrastructurii feroviare, trebuie să fim conștienți că oricând s-ar putea înregistra un accident de nivelul celui din Grecia.

Nu am cunoștință despre lansarea unor serii de investiții noi în materialul rulant.” De fapt, apropo de dezideratul Agendei Salonic de „ameliorare a infrastructurii”, după intrarea în UE, România nu a mai avut bani să cumpere niciun tren nou, iar din 2011, CFR – persoane nu a mai avut nici fonduri de reparații.

Iar acesta nu e singurul domeniu în care nevoile românilor au fost ignorate, după primirea în UE. România are azi cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa: 5,6 la 1000, aproape dublă față de media europeană de 3,4. Situația, ca de obicei ignorată de ”Kerneuropa”, se datorează faptului că 91% din secțiile de neonatologie nu sunt dotate cu toate echipamentele necesare pentru a îngriji un nou-născut cu probleme.

MCV-ul

Principalul instrument de impunere a Legendei Negre ”România epicentru mondial al corupției” a fost MCV, instrument fără echivalent pentru alte State din UE. Prin grija doamnei Cristea, pe atunci Înalt reprezentant al Comisiei Europene în România, iar în prezent candidat USR la alegeri, edițiile succesive ale Raportului MCV prezentau România pe o traiectorie în picaj, Stat eșuat.

Această definiție a fost asumată la cel mai înalt nivel și a fost însușită de europarlamentarii români. Astfel a ajuns să fie votată acea Rezoluție a Parlamentului European din 13.11.2018 referitoare la Statul de drept în România, 2018/2844(RSP), care a ”justificat” diminuarea drastică a fondurilor de coeziune.

Nu, nu e discriminarea României, zău! Dar cum să dai banii europeni pe mâna unui Stat al Nelegiuirii care, conform MCV, stă mai rău decât Coreea de Nord, Afganistan sau Eritreea?

Într-un comentariu recent, Sabina Fati (DW) spune lucrurilor pe nume: „dorințele Bucureștiului au fost ignorate atâta vreme de Puterile occidentale, mai ales din pricina slăbiciunilor statului de drept și democrației din România”.

Bucureștiul, singura Capitală europeană fără legătură de autostradă cu altă Capitală europeană

Deci, nou-născuții plătesc ”păcatele” părinților și bunicilor. Acest mod de a gândi a scris istorie: ca urmare a Crizei subprimes, toate Statele UE au înregistrat un regres al produsului intern brut, dar după 2011 s-au redresat.

România însă a avut nevoie de 9 ani pentru a reajunge la nivelul din 2008. Chiar și la 20 de ani de la integrarea în UE, Bucureștiul va rămâne singura Capitală europeană care nu va avea legătură de autostradă cu vreo altă Capitală europeană.

În aceste condiții, un sondaj CURS recent publicat arată că 53% dintre români consideră că statele membre UE nu sunt egale: România are mai multe obligații decât drepturi față de alte state UE.

Iar Comisia de petiții din Parlamentul European le dă dreptate românilor care se simt discriminați: „refuzul de a accepta România și Bulgaria în spațiul Schengen conduce la o încălcare a Cartei drepturilor fundamentale a UE în ceea ce privește dreptul la demnitate al cetățenilor (articolul 1), libertatea și securitatea (articolul 6), egalitatea (articolul 20), protecția mediului (articolul 37), libertatea de circulație (articolul 45)”.

Sfere de influență

De fapt, azi România nu mai are nicio șansă să-și împlinească integrarea europeană prin propriile sale puteri. Este pe locul 2 în lume (după Siria) ca număr de populație care emigrează: 17% din populația activă. 5 milioane de români sunt permanent sau temporar în străinătate.

În anii în care domnul Stolojan mobiliza europarlamentarii să voteze contra României ”Nelegiuite”, iar domnul ”Petrov” ne îndemna să emigrăm, am pierdut 40.000 de cadre medicale. Emigrația a fost atât de amplă, că nu mai are cine să plătească pensiile generației anterioare.

Fenomenul ar fi trebuit compensat prin mecanisme de solidaritate și convergență, dar azi România, ”Stat eșuat”, e trimisă să stea la rând pentru pomenile Băncii Mondiale și ni se sugerează plafonarea pensiilor pentru viitorii 75 de ani. Și nu trece săptămână fără ca domnul Drulă să ne asigure că, cât de curând, și PNRR va fi blocat.

Covid-19 și sărăcia din Africa

Eșecul integrării europene a României și Bulgariei nu a scăpat atenției Moscovei, care interpretează asemenea evoluții ca o abandonare tacită a sferei de influență a Europei. Spre exemplu, văzând că „dorințele Africii Subsahariene au fost ignorate atâta vreme de Puterile occidentale”, Rusia și-a extins agresiv sfera de influență: Guineea, Mali, acum Niger.

În numărul său de duminică, The Telegraph explică mecanismul: „consecințele indirecte ale restricțiilor anti-Covid-19 din Occident au perturbat lanțurile globale de aprovizionare și, conform anumitor estimări, e posibil să fi împins milioane de africani sub limita sărăciei.

Cu siguranță că politicienii din SUA și Europa au ignorat că graba lor de a-și închide economiile va avea și consecințe internaționale mai ample”. Rusia, prin brațul său mercenar, Wagner, oferă azi Africii ignorate soluții anti-europene.

La fel și în Europa de Est: văzând că „dorințele statelor UE riverane la Marea Neagră au fost ignorate atâta vreme de Puterile occidentale”, în 2014 Kremlinul a decis să transforme bazinului vestic al Mării Negre în ”lac rusesc”.

Conflictul Kerneuropa - Europa de Est

Iar reacția UE la confiscarea Crimeii a fost o escaladare a conflictului dintre ”Kerneuropa” și Statele membre din Est, care a culminat – în cazul României – cu scrisoarea din mai 2019 prin care eram anunțați că va fi declanșat Articolul 7 din Tratatul UE: excluderea de la orice decizie.

Văzând că UE se pregătește să folosească pentru prima dată Articolul 7 pentru a dărâma construcția europeană în Estul vulnerabil, domnul Putin a știut că are liber să-și extindă iar sfera de influență. Și a dat Armatei  ordin să se pregătească să invadeze Ucraina.

Trei ani mai târziu, planificatorii NATO, confruntați cu refuzul Ungariei de a permite tranzitul de armament, s-au trezit că România și Bulgaria, „ignorate atâta vreme de Puterile europene”, State ”nelegiuite”, aflate în umbra Articolului 7, nu au căi ferate electrificate, poduri și șosele modernizate de la Mediterana spre Cernăuți și mai departe.

Și apropo, Ungaria domnului Orban, care blochează transporturile NATO și contrează orice măsură a UE de sancționare a agresorului rus, nu a fost, nu este și nici nu va fi amenințată cu pierderea dreptului de vot: Articolul 7 este rezervat pentru cei învinși, pentru luzerii bulgari sau români.

Balonul de încercare

Oare ”Kerneuropa” începe să înțeleagă că după decenii de marginalizare ”informală” și amenințări cu Articolul 7, s-ar putea trezi și în Europa de Est cu surprize politice de tip nigerian?

Zilele trecute, EUObserver aprecia că „respingerea aderării României și Bulgariei la Schengen, din decembrie anul trecut, a avut drept consecință o reacție furioasă a publicului din cele două state...

Un nou vot împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație ar fi cadoul politic potrivit, pus la îndemâna partidelor eurosceptice proruse din cele două state.

Continuarea excluderii ar încuraja prea puțin eventuale noi reforme politice, nefăcând decât să irite și să frustreze și mai mult două state UE care altminteri sprijină puternic organizația. Mai mult, astfel s-ar crea posibilitatea unei dezbinări, dorită de actori de rea-credință, precum Rusia...”

Reluarea „Agendei Salonic”

Poate de aceea, la 9 mai, cancelarul german Olaf Scholz s-a adresat Parlamentului European cerându-i reluarea ”Agendei Salonic”; câteva săptămâni mai târziu, președintele Comisiei Europene, doamna Von der Leyen, a prezentat un plan destinat să aducă Balcanii de Vest mai aproape de UE.

Dar domnul Macron pare a fi dezgropat proiectul Schäuble – Sarkozy de dizolvare a coeziunii europene în ”grupuri informale” nereglementate de Tratate.

Estul încearcă acum să compenseze noua cotitură politică a  ”Kerneuropa” printr-un proiect propriu: zilele acestea are loc, la Cotroceni, a opta reuniune la nivel înalt a Inițiativei celor Trei Mări – I3M, care reunește 12 state, de la Marea Baltică la Egee, reprezentând 30% din teritoriul UE, 22% din populația Uniunii, dar numai 14% din PIB-ul Europei.

Dar I3M, în cei 8 ani de existență, a derulat numai câteva proiecte minore – niciunul în România. Iar și la această ediție a I3M vor participa Austria și Ungaria, deci românii nu-și fac mari speranțe: 71% dintre concetățenii noștri se așteaptă să rămânem și pe viitor excluși, în ”grupul informal” al ignoraților, al celor lipsiți de libertatea de circulație.

Uniunea Economică Balcanică

Eșecul Agendei Salonic, după 20 de ani de ignorare, și previzibila blocare austro-ungară a Reuniunii I3M de la București „creează posibilitatea unei dezbinări”: de Nașterea Maicii Domnului (08.09) o așa-numită Casă de Comerț Balcanică organizează la Veliko Tîrnovo, sub lozinca ”Este Timpul dar a venit și ceasul Vremurilor Trezirii noastre!”, un  ”Forum Economic Balcanic pentru un Balcan Ortodox”, care va lansa proiectul ”Uniunii Economice Balcanice”.

O propunere ispititoare pentru majoritatea absolută a poporului român, care nu mai speră nimic de la Bruxelles: un spațiu economic comun reunind toți învinșii, exclușii, discriminații și îndelung ignorații din România, Bulgaria, Moldova, Grecia și Macedonia, plus „un parteneriat extins cu Turcia”.

Propunerea otrăvită

Adică, deschiderea frontierei sud-estice a UE spre Macedonia și Turcia: bucuria migranților! Este exact ce au făcut, în vara 1989, Austria și Ungaria, deschizând frontiera și provocând prăbușirea Lagărului Socialist.

Această propunere otrăvită este oare un balon de încercare, pentru a sonda posibilitatea prăbușirii mult-puținei construcții europene de la Marea Neagră?

Foarte probabil că da, fiindcă lozincile ”Balcanului Ortodox” prea sunt profesionist croite, exact pe așteptările celor două treimi dintre români care, dezamăgiți, cred că lucrurile merg într-o direcție greșită, că nu mai avem nicio șansă de aderare la Schengen, că vina aparține clasei politice care nu a știut să negocieze și deci nu-și mai fac iluzii în ce privește integrarea europeană.

Editorialul în format VIDEO, AICI