Sport până la miezul nopţii

Toţi bucureştenii, de la puştii de 3 ani până la veteranii de 80 de ani, sunt invitaţi să facă mişcare, timp de trei zile, între orele 17.00 şi 24.00, pe Stadionul Tineretului.

Acţiunea - care debutează mâine şi se va încheia sâmbătă - face parte din proiectul „Sport până la miezul nopţii”, demarat de Ministerul Tineretului şi Sportului, care va fi extins, până în septembrie, şi în zece judeţe din ţară.

„Acest proiect a dat roade în alte ţări, precum SUA, unde sportul a devenit o alternativă la consumul de droguri, de exemplu”, a explicat, ieri, ministrul Monica Iacob-Ridzi.

Astfel, mâine, bucureştenii vor putea juca baschet, alături de profesionişti şi de ministrul tineretului. Mai mult, până sâmbătă, tinerii talentaţi vor fi selecţionaţi şi pentru campionatul naţional de streetball.

„Oricine vrea să facă mişcare poate veni la stadion să se înscrie la competiţie. Se vor face echipe pe grupe de vârstă pentru meciurile de baschet, dar se vor desfăşura şi concursuri de atletism sau ateliere de stretching, jogging şi sărituri”, au explicat organizatorii.