Bucătăresele de la Spitalulul Universitar de Urgență din București fac pregătiri pentru Paște: Gătesc drob, cozonac și pască pentru pacienți

Bucătăresele de la Spitalulul Universitar de Urgență din București fac pregătiri pentru Paște: Gătesc drob, cozonac și pască pentru pacienți

Dacă cei mai mulți dintre noi petrec Paștele în familie sau alături de prieteni, există oameni pe care sărbătorile îi prind pe patul de spital. În multe unități medicale personalul face pregătiri pentru ca bolnavii să simtă și ei că e zi de mare sărbătoare. Mai exact, bucătăresele pregătesc un meniu special de Paște, dietetic, pentru pacienții care nu au restricții alimentare. Este și cazul bucătăreselor de la Spitalul Universitar de Urgență București ( SUUB).

Haralambia Badea (55 de ani) lucrează de 25 de ani la bucătăria SUUB. Este bucătar șef de tură. Are grijă ca mâncarea să iasă exact ca după indicațiile dieteticienilor. „Noi gătim aici ca pentru familia noastră. Totul este proaspăt și zilnic schimbăm meniurile”, spune Haralambia. În total 10 bucătărese lucrează în două ture la bucătăria Spitalului Universitar. Zilnic aici se gătesc aproximativ 3.000 de porții de mâncare, pentru micul dejun, prânz și cină. Se prepară ciorbe de legume, pilaf cu carne, piureuri, paste, spanac și multe alte mâncăruri.

 

17 regimuri alimentare preparate zilnic

Ne puteți urmări și pe Google News

„Aici pregătim zilnic 17 regimuri alimentare pentru bolnavi, în funcție de indicațiile pe care le avem de la medicii de pe secțiile din spital. Facem în jur de 400 de litri de ciorbă într-o zi, dar și meniuri speciale pentru, spre exemplu, pacienții operați, pentru cei cu diabet ori pentru cei cu probleme digestive. Este o adevărtat uzină aici. Lucrăm la foc continuu. Noi zilnic primim o listă de masă cu regimurile alimentare pentru fiecar bolnav și zilnic gătim altceva, ca să diversificăm meniul. Primim zilnic alimente proaspete, legume și fructe”, spune Georgeta Anghelescu asistent medical dietetician, coordonatorul blocului alimentar de la Spitalul Universitar de Urgență București.

Ca în fiecare an, pentru Paște, bucătăresele de la SUUB au pregătit un meniu special pentru pacienții cărora starea de sănătate le permite. „În ziua de Paște vom da pacienților care nu au restricții alimentare drob, ouă roșii, stufat cu carne, cozonac la prânz, iar la masa de seară vor avea și pască. Dorim să le oferim și un meniu tradițional, ca să simtă și pacienții că este sărbătoare”, mai spune Georgeta Anghelescu. Blocul alimentar de la SUUB este renovat. „Blocul alimentar a fost redeschis în 2013 după ce a fost renovat complet și dotat corespunzător. Există aparate noi, roboți de bucătărie, mașini de spălat vase, toate sunt echipamente moderne în care se pregătește zilnic mâncare, în condiții de siguranță maximă pentru pacienții noștri”, spune dr. Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.

Spitalul Universitar de Urgență București îngrijește lunar, în medie, peste 4.000 de pacienți în regim de spitalizare continuă.

 

Rețeta de cozonac pentru diabetici oferită de mama prăjiturilor

 

Pentru că se apropie Paștele și fiecare dintre noi vrem să gustăm măcar o felie de cozonac, Marinela Adam, proprietara renumitei cofetării Claus din București, vine în ajutorul celor cu boli metabolice, oferind o rețetă de cozonac pentru diabetici.

Întâi de toate, pregătim ingredientele:

● Un kg făină

● 50 pastile de zaharină

● 10 ouă (doar gălbenușul)

● 20 grame de sare

● 40 drojdie

● 300 ml lapte

Pasul 1: E de preferat ca făina să fie cernută cu câteva ore înainte de prepare, astfel cozonacul va ieși mult mai pufos.

Pasul 2: Se pun toate ingredientele într-un vas și se amestecă până la omogenizare. Coca rezultată se lasă la crescut aproximativ 30 de minute, obligatoriu într-un loc călduros.

Pasul 3: După ce a crescut, ungem masa cu puțin ulei și începem să frământăm aluatul timp de 20 de minute.

Pasul 4: Se adaugă apoi umplutura. Persoanele care suferă de diabet pot folosi nucă, albuș de ou sau diverse arome. Se împletește și se lasă din nou la crescut timp de jumătate de oră.

Pasul 5: Ungem cozonacul cu gălbenuș de ou și îl introducem la cuptor timp de 45 de minute, de preferat la o temperatură de 160-180 de grade.

Pasul 6: Scoatem cozonacul din cuptor și îl acoperim cu un prosop pentru a se păstra pufoși