Spionarea vieţii sexuale

Grupul german Deutsche Telekom a dispus ca unii dintre candidaţii la diverse funcţii în cadrul filialelor din străinătate să fie urmăriţi nu numai la serviciu, cât şi în viaţa privată, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea lor sexuală, au scris, astăzi, jurnalele „Handelsblatt” şi „Der Tagesspiegel”, citate de AFP.

Deutsche Telekom este implicată de mai mult timp într-un scandal privind spionarea angajaţilor.  

Grupul german a apelat la mai multe agenţii de detectivi pentru a-i ancheta pe unii dintre cei care erau candidaţi la funcţii cu mare responsabilitate în cadrul filialelor din Croaţia, Macedonia, Slovenia şi Ungaria.      Publicaţiile „Handelsblatt” şi „Der Tagesspiegel” citează un raport din 22 aprilie 2004 potrivit căruia directoarea unei companii croate din domeniul telecomunicaţiilor, vizată pentru un post important la o filială a Deutsche Telekom, „are reputaţia de a fi o parteneră sexuală foarte experimentată şi inventivă, care preferă bărbaţii în vârstă”. Un alt raport detaliază „pasiunea” pentru alcool a altui candidat, susceptibil de a fi uşor de corupt.             

Conducerea Deutsche Telekom a declarat, pentru „Handelsblatt”, că este împotriva anchetării vieţii private a candidaţilor la diverse funcţii în cadrul grupului.