Editura Evenimentul si Capital

SPIONAJUL: SUSPANS ȘI RUTINĂ. Din viața spionilor americani și ruși - cum poți afla dacă ești urmărit

spionaj_01
Autor: | | 2 Comentarii | 2505 Vizualizari

Stânjenitoarea arestare a unui agent CIA, care lucra sub acoperire diplomatică la Moscova, este cea mai recentă întâmplare ce reaminteşte că şi după terminarea Războiului Rece Rusia şi SUA continuă să se confrunte pe frontul din umbră folosind tactici speciale, care însă nu sunt suficiente pentru ca agenţii să nu fie prinşi.

Într-un comentariu al Associated Press, se arată că spionul american în vârstă de 29 de ani, deconspirat săptămâna aceasta, avea asupra sa o scrisoare cu instrucţiuni, un compas, două peruci, o hartă a Moscovei şi un teanc cu bancnote. Ruşii au publicat fotografii din momentul arestării lui Ryan Fogle, pentru ca lumea întreagă să vadă că tânărul diplomat lucra de fapt pentru CIA. Tactici vechi Deconspirarea şi umilirea părţii adverse face parte dintr-o tradiţie de decenii. În anul 1977, KGB-ul a arestat la Moscova o frumoasă blondă pe nume Martha Peterson, care încerca să transmită un mesaj unui spion important cu numele de cod Trigon. La fel ca în cazul lui Foggle, ruşii au surprins în poze momentul arestării. „Am fost prinsă cu corpuri delicte asupra mea. Sentimentul a fost oribil”, îşi aminteşte Martha Peterson. Opt ani mai târziu, KGB-ul a filmat arestarea lui A.G. Tolkacev, un faimos spion al CIA, imaginile fiind ulterior difuzate de televiziunea rusă. În anul 1988, ruşii l-au executa pe generalul Dmitri Poliakov, care a furnizat mult timp informaţii CIA-ului şi au trimis Washingtonului înregistrarea cu acest moment. De cealaltă parte, în anul 2010, FBI-ul a anihilat o reţea de spioni ruşi adânc conspiraţi, printre care se afla şi celebra Anna Chapman, pe care îi monitoriza de mai mulţi ani, aceştia ajungând ulterior la Moscova în urma unui schimb de spioni între cele două părţi. Ruşii sunt renumiţi pentru preferinţa lor de a aresta spionii, iar în contrainformaţii esenţialul este să nu fii prins. Program special la sediul CIA din Virginia În acest scop, CIA-ul îşi supune agenţii unui instructaj serios pentru a evita situaţii precum cea cu Fogle. Programul de pregătire informativă de bază se desfăşoară la sediul CIA din Virginia. Ei învaţă, în primul rând, cum să-și dea seama dacă sunt urmăriţi. Regula de bază este că dacă văd ceva de două ori într-un anumit interval de timp sau pe o anumită distanţă, atunci foarte probabil sunt supravegheaţi. După pregătirea teoretică, viitorii spioni trebuie să treacă o probă practică pe teren. Cei trimişi în misiune la Moscova au nevoie de pregătire suplimentară, aceasta incluzând un curs pentru activitatea într-un mediu ostil. Agenţii FBI experimentaţi în urmărirea spionilor joacă dur şi îi pun pe recruţi în situaţii asemănătoare celei trăite de Foggle. Soţiile sau soţii agenţilor cu misiuni în Rusia trebuie de asemenea să urmeze programul de pregătire, scrie AP, citată de Agerpres. Cu toate măsurile de precauţie, Moscova este un loc aparte. Foşti ofiţeri confruntaţi cu jocul complex de-a „şoarecele şi pisica”, din Rusia, denumesc aceste măsuri „regulile Moscovei”. În anii '80, în plin Război Rece, exista impresia că agenţii trimişi aici erau supravegheaţi în permanenţă. Era imposibil să ieşi din clădire şi să recrutezi pe cineva fără să fii observat, iar operaţiunile au fost atunci aproape abandonate. Dar, după terminarea Războiului Rece, CIA şi-a dat seama că ar putea opera din nou la Moscova. Cum poți observa dacă ești urmărit? Agenţii americani din capitala rusă au întocmit o listă de indicii stranii cu ajutorul cărora poţi observa dacă eştii urmărit. Un fost spion CIA îşi aminteşte că ruşii foloseau autoturisme atât de discrete încât ajungeau să devină suspecte. Întotdeauna într-o maşină se aflau doi ruşi, pentru eventualitatea în care unul trebuia să continue urmărirea pe jos. Când culoarea semaforului se schimba în roşu, ei se comportau ca şi când ar parca, nu ca şi când ar fi oprit. CIA-ul a observat că unele maşini cu o piramidă inversată pe numărul de înmatriculare din faţă erau folosite de KGB. Un alt fost agent american de la Moscova povesteşte că în deplasările sale nu folosea niciodată scurtături şi se plimba ore în şir, iar în final ieşea din maşină şi se urca într-un mijloc de transport în comun şi numai atunci, eventual mergând pe jos, îşi întâlnea sursa. Altul şi-a folosit soţia drept momeală, pentru a distrage atenţia KGB-ului când posta mesaje secrete. A-i convinge pe ruşi să înceteze urmărirea presupunea, de multe ori, plictisirea lor. Dacă urmăritorii credeau că este încă o zi de rutină, cu plimbatul căţelului, cumpărături sau plimbarea copiilor prin parc, atunci ei abandonau supravegherea. Dar se foloseasu şi mijloacele tehnice. Americanii au reuşit să decripteze multe frecvenţe codate pe care ruşii le foloseau în activitatea de supraveghere. Sunt, însă, lucruri pe care un spion nu le cunoaşte, mai spune Martha Peterson, care a publicat anul trecut cartea „The Widow Spy”, în care evoca experienţa trăită în Rusia. Ea nu ştia că ruşii descoperiseră adevărate identitate a lui Trigon şi aflaseră că acesta urma să primească un mesaj într-un loc anume, unde au aşteptat-o cu blitzurile, găsind apoi şi mica ascunzătoare unde posta mesajele. Mai târziu a aflat că reţeaua CIA la Moscova fusese compromisă de o cârtiţă a KGB-ului în SUA, spionul ceh Karl Koecher, care lucra pe un post de translator la CIA, arestat de FBI în anul 1984. În anul 1978, KGB-ul a prezentat public cazul ei, ca represalii după ce FBI a dezvăluit arestarea a trei spioni ruşi în SUA.

Curs VALUTAR, 21 februarie! Surpriza URIASA! Ce s-a intamplat azi la casele de schimb

Pagina 1 din 2
Tag-uri: spionaj, SUA, Rusia, CIA, arestare, KGB



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”