Speranțe uriașe! Medicament împotriva virusului ucigaș, în testare

Speranțe uriașe! Medicament împotriva virusului ucigaș, în testare

O echipă de cercetători din Budapesta a dezvoltat un medicament împotriva noului coronavirus, care ar putea ajuta atâta la prevenirea, cât și la combaterea infectării. Medicamentul are la bază o serie de proteine și ar putea fi cel mai eficient tratament testat până acum în Ungaria.

Oamenii de ștință s-au gândit, încă de la început, la o substanţă activă care poate să neutralizeze virusul și, în egală măsură, să ofere și o protecţie preventivă.

Astfel, echipa de cercetători din Ungaria a dezvoltat un preparat bicomponent, pe bază de proteine, care poate fi privit ca o „capcană” moleculară, întrucât se ataşează la spicula glicoproteică S („coroana”) prin care virusul aderă la celule şi care astfel nu mai are capacitatea să facă acest lucru, relatează digi24.ro.

Decanul Facultății de Științele Naturii din Cadrul Universității Eötvös Loránd din Budapesta a declarat că medicamentul va fi testat, în următoarele luni, pe animale.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a spus că studiile clinice vor putea începe la sfârșitul anului 2021, începutului anului 2022.

Medicamentul se va administra sub formă de injecție, a adăugat decanul. Odată introdusă în fluxul sanguin, pătrunde în ţesutul pulmonar şi ajunge în alveolele pulmonare, adică exact în zona vizată de obicei de noul coronavirus, împiedicând astfel virusul să infecteze celulele.

Atenţie la medicamentele pentru Covid!

În actualul context pandemic, dezbaterea cu privire la medicamentele administrate pacienților care au Covid-19 devine din ce în ce mai aprinsă.

Prof. dr. Traian Mihăescu, un renumit medic pneumolog din Iași, spune că bolnavul se vindecă singur de coronavirus și că nu are nevoie de medicamente.

Conform celor declarate pentru cotidianul Bună Ziua Iaşi, medicul spune că pastilele utilizate în tratarea pacienților cu Covid-19 au efecte adverse grave

„În condițiile în care nu există studii clinice randomizate cu rezultate clare, afirmația că «tratamentul antiviral a vindecat bolnavul» poate fi foarte bine contrabalansată cu afirmația «bolnavul s-a vindecat în ciuda tratamentului cu viză antivirală».

Deci să nu cădem în capcana «tot ce merge bine e din cauza tratamentului antiviral, tot ce merge prost e din cauza infecției virale necontrolate».

Bolnavul se vindecă singur de coronavirus. Se cheltuiesc mulți bani pe tratamente iluzorii. Sau, cum spunea profesorul Andrew Khalil:

«Dacă pacientul merge bine, presupui că e de la medicație. Dacă pacientul evoluează rău, presupui ca e de la boală, fără a recunoaște efectele secundare», a spus medicul primar pneumolog la Institutul de Pneumoftiziologie din București.

În sprijinul afirmaţiilor sale, Mihăescu a precizat că nu există suficiente dovezi demonstrate științific și medical că tratamentele pacienților cu COVID-19 dau randament.

Acesta trage un semnal de alarmă cu privire la anumite medicamentele: „Medicamente ca hidroxiclorochina și Kaletra, medicamentele pacienților cu COVID-19, nu sunt utile pentru tratarea acestora.

Repet, bolnavul se vindecă singur de coronavirus. Mesajul este clar: Nu avem suficiente dovezi pentru a recomanda un tratament specific.

Janelle S. Ayres afirmă în revista Science că antiviralele pot fi „oarecum” eficiente la cazurie medii, scurtând durata infecției, dar pentru pacienții cu forme serioase de boală, ținta terapeutică trebuie să fie susținerea adecvată a organismului.

Pneumonia, sindromul de detresă respiratorie acută (ARDS), șocul septic, disfuncția multiorganică sunt cauzate de răspunsul inadecvat al gazdei față de infecția virală.

Scopul tratamentului la aceste cazuri este susținerea adecvată a gazdei și nu numai un tratament cu viză antivirală, dar fără dovadă științifică de eficiență”, a completat prof. dr. Traian Mihăescu.

Sursa: digi24.ro