Speranță imensă pentru toți bolnavii de inimă. Descoperire uluitoare!

Speranță imensă pentru toți bolnavii de inimă. Descoperire uluitoare!

Oamenii de știință americani au anunțat că s-a reușit fabricarea primelor părți funcționale ale unei inimi artificiale ceea ce le dă speranța că în curând vor putea să confecționeze întreg organul pentru ca apoi să îl testeze pe animale.

Cu ajutorul tehnicii folosite, cercetătorii au reușit să reproducă structuri biologice complexe ale corpului uman. Încercările anterioare de a materializa o asemenea idee revoluționară s-au lovit ca de un zid din cauza unei slabe fidelități a țesuturilor obținute și a rezoluției slabe a dispozitivelor utilizate. Acum, materialul-cheie este colagenul, substanță care nu a mai fost utilizată anterior și care se găsește în toate țesuturile umane.

Am putut să arătăm că este posibilă imprimarea în 3D a unei valve cardiace din colagen şi că ea funcționează. Aceasta este prima versiune a unei valve, deci tot ceea ce vom concepe în viitor, ca produs final, va fi din ce în ce mai bun”, a declarat Adam Feinberg, unul dintre autorii studiului, conform Agerpres.

Acum, oamenii de știință vor să treacă la următorul pas, anume confecționarea unei inimi întregi și testarea ei. Întâi, pe animale, dar planul este ca în câțiva ani cei suferinzi cu inima să poată beneficia de aceste descoperiri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cred că pe termen scurt va fi folosită cel mai probabil pentru repararea unui organ existent, cum ar fi o inimă care a suferit o pierdere a funcţiunilor sale, după o criză cardiacă, sau în cazul degradării ficatului”, a adăugat cercetătorul american.