Spectrul șomajului asupra industriei auto. Trecerea la mașina electrică lovește în locurile de muncă

Spectrul șomajului asupra industriei auto. Trecerea la mașina electrică lovește în locurile de muncă Sursa. Arhiva EVZ

Trecerea la producția de vehicule electrice va duce la creșterea semnificativă a șomajului în industria furnizorilor de autovehicule.

Renunţarea la producția de autovehicule cu combustie internă va avea consecințe grave asupra industriei auto. Un număr foarte mare de locuri de muncă, aproape jumătate de milion, vor fi desființate la nivel european. Estimarea a fost publicată într-un studiu efectuat la solicitarea Asociaţiei Europene a Furnizorilor de Automobile (CLEPA).

Studiul a fost realizat de PwC Strategy și evaluează impactul politicii Green Deal asupra ocupării forţei de muncă şi a valorii adăugate în rândul furnizorilor de automobile din Europa. Perioada analizată este 2020 – 2040 și ia în considerare trei scenarii de lucru.

Astfel, sectorul producţiei de automobile este responsabil pentru mai mult de 5% din totalul angajărilor în 13 state membre ale UE. Un procent de peste 60% din lucrători sunt angajaţi de furnizorii de automobile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Studiul oferă o evaluare la nivel european şi identifică riscurile, dar și oportunităţile oferite celor şapte ţări majore de producţie pentru componente auto. Este vorba despre Germania, Spania, Franţa, Italia, Cehia, Polonia şi România. Ţările din Europa de Vest par cel mai bine plasate pentru a deveni fortăreţele producţiei de propulsoare electrice. În schimb, locurile de muncă din ţările Central şi Est Europene vor rămâne dependente de motorul cu ardere internă.

Riscurile pentru angajații din industria auto

Secretarul general CLEPA, Sigrid de Vries, a arătat că studiul evidenţiază riscurile pe care producția de vehicule electrice le generează pentru sute de mii de oameni care lucrează pentru a oferi soluţii tehnologice în scopul mobilităţii durabile. Potrivit acestuia, furnizorii de automobile sunt responsabili pentru cea mai mare parte a locurilor de muncă din industria de automobile.

„Inovaţiile furnizorilor de automobile au făcut ca mobilitatea electrică să fie din ce în ce mai accesibilă pentru consumatori şi un instrument esenţial pentru îndeplinirea obiectivelor de reducere a emisiilor. Dar nevoile societăţii sunt mult prea diverse pentru o abordare universală. Un cadru de reglementare care este deschis tuturor soluţiilor disponibile, cum ar fi utilizarea tehnologiilor hibride, hidrogenul verde şi combustibilii durabili din surse regenerabile, va permite inovarea pe măsură ce redefinim mobilitatea în următoarele decenii”, a afirmat Vries.

Potrivit sursei citate, actuala propunere Fit-for-55 pentru standardele de emisii de CO2 pentru maşini are în vedere doar emisiile provenite de la ţeava de eşapament a vehiculului. Sunt ignorate emisiile legate de producție sau combustibilii pe care îi folosesc, inclusiv modul în care este generată electricitatea.

CLEPA, Asociaţia Europeană a Furnizorilor de Automobile, cu sediul la Bruxelles, reprezintă peste 3.000 de companii, de la multinaţionale la IMM-uri. Furnizorii de automobile din Europa angajează direct 1,7 milioane de oameni în UE.