Spectaculos! Cel mai lung tunel din lume va trece pe sub apă -VIDEO

Spectaculos! Cel mai lung tunel din lume va trece pe sub apă -VIDEO

Danemarca și Germania vor fi unite de un tunel subacvatic, care va reduce durata unei călătorii dintre cele două țări la doar câteva minute. În prezent, distanța dintre cele două țări, pe apă, se străbate în aproximativ o oră, cu feribotul. Dacă lucrurile merg bine, tunelul va fi dat în exploarare undeva la jumătatea anului 2029. .

Construcția tunelului subacvatic Fehmarnbelt va începe anul viitor și se estimează că se va încheia undeva în 2029. Tunelul va măsura 18 kilometri în lungime și va fi cel mai lung tunel de acest fel din lume, Fehmarnbelt va lega nordul Germaniei de insula daneză Lolland, pe sub strâmtoarea Fehmarn Belt, din vestul Mării Baltice.

Proiectul a fost estimate la 7 miliarde de euro (52,6 miliarde de coroane daneze) și prevede o linie de cale ferată electrificată dublă precum și o autostradă cu patru benzi. Astfel, trenurile vor traversa strâmtoarea în 7 cu trenul, respectiv, 10 minute cu mașina. Cu un feribot, aceeași distanță este parcursă într-o oră.

Ministrul danez al Transporturilor, Benny Engelbrecht, a descris tunelul drept o nouă poartă spre Europa.  Potirvit spuselor sale, citate de Euronews, Parlamentul danez a luat o decizie istorică dându-și acordul ca lucrările să înceapă în ianuarie anul viitor. În prima fază, danezii vor săpa un șanț pe malul mării, de 60 de metri lățime și 16 metri adâncime, prin care vor fi introduse pe sub apă elemente de ciment, cu o greutate de 73.000 de tone.

Ne puteți urmări și pe Google News

Partea germană urmează să înceapă lucrările din partea sa, la jumătate anului 2022

De menționat că execuția construcției a fost amânată cu șase luni, din cauza pandemiei de coronavirus.