Oamenii politici din Marea Britanie vor decide în acest an, prin vot, dacă va fi organizat un referendum prin care cetăţenii să stabilească dacă ţara lor va ieşi sau nu din Uniunea Europeană, potrivit Daily Mail.
Astfel, politicienii britanici vor să răspundă cerinţelor venite din partea tot mai multor cetăţeni britanici privind ieşirea ţării din UE. Sentimentele anti-Bruxelles au căpătat amploare la Londra, odată cu accentuarea crizei datoriilor. Ar fi pentru prima dată, din 1975, când Parlamentul de la Londra ar cere cetăţenilor să ia o decizie atât de importantă. În 1975 a fost organizat un referendum cu privire la aderarea la Piaţa Comună. Discuţiile au loc acum, după ce peste 100.000 de oameni au semnat o petiţie care cere organizarea acestui referendum. Totodată, destrămarea UE ar afecta "foarte serios" Marea Britanie, potrivit premierului David Cameron, citat de BBC. "Criza datoriilor în zona euro nu este o ameninţare doar pentru zona respectivă, ci şi pentru economia Marii Britanii, şi o ameninţare pentru economia mondială de asemenea", a afirma David Cameron.
Oficialul de la Londra a subliniat faptul că liderii zonei euro trebuie să ia măsuri rapide şi decisive pentru redresarea situaţiei. Cameron a subliniat că, din cauza faptului că 40% din exporturile Regatului Unit se duc către zona euro, problemele de aici ar afecta în mod sigur şi ţara sa.
Premierul a afirmat că guvernul britanic are "o viziune foarte clară" asupra măsurilor care trebuie luate şi încearcă să promoveze aceste măsuri în rândul partenerilor săi din Europa şi a FMI.
Cameron a atras atenţia asupra faptului că mecanismele financiare ale zonei trebuie să fie întărite, trebuie o implicare mai mare a FMI-ului şi trebuie rezolvate în mod decisiv problemele datoriilor suverane uriaşe.