Spaniolii se pregătesc pentru noi alegeri, chiar de Crăciun

Spaniolii se pregătesc pentru noi alegeri, chiar de Crăciun

Spania se află, foarte probabil, în fața unui al treilea scrutin electoral, în decurs de un an, după ce actualul premier Mariano Rajoy nu a reușit să obțină, miercuri, un vot de încredere în Parlament, care să-i permită să formeze un nou Guvern. Rajoy a obținut voturile a 170 de parlamentari din partea formațiunii sale, Partidul Popular (PP), al liberalilor aliați, Ciudadanos (Cetățenii), și a unui partid mic din Insulele Canare. Avea nevoie de 176 de voturi pentru a putea forma Guvernul.

Un nou vot are loc azi, când Rajoy trebuie să obțină doar o majoritatea de voturi „da” contra „nu”.

Partidul stângii radicale Podemos și alte formațiuni regionale mai mici resping, din start, orice susținere pentru Rajoy, refuzând ca măcar să se abțină de la vot.

Socialiștii, salvarea lui Rajoy

Ne puteți urmări și pe Google News

Toată lumea privește, așadar, spre Partidul Socialist (PSOE), principala formațiune de opoziție. Dacă socialiștii se abțin, Rajoy poate forma un Guvern minoritar.

Liderului socialiștilor, Pedro Sanchez, i s-a cerut să „demonstreze responsabilitate” și să deblocheze criza politică declanșată de alegerile neconcludente din lunile decembrie 2015 și iunie 2016.

Este foarte puțin probabil, însă, ca socialiștii să se răzgândească, la votul de azi. Rajoy continuă să spună că Spania are nevoie de Guvern „cât mai rapid posibil, dacă nu, situația se va înrâutăți”

Dacă pierde iar, Rajoy are încă două luni la dispoziție pentru a încerca să formeze un Guvern, dar se va declanşa automat procedura pentru convocarea unor noi alegeri anticipate, care vor avea loc pe 25 decembrie.