Ibericii conduc în 2010 la disciplinele pe echipe şi la cele individuale. Ultimul lor campion este Rafael Nadal.
Spania este regina lumii în sport. În 2010, ibericii au dominat clar topurile, iar ultimul rege urcat pe tron este jucătorul de tenis Rafael Nadal. Luni noapte, Rafa a mai doborât o ţintă importantă: a cucerit singurul turneu de Mare Şlem care-i lipsea (US Open).
Întreruptă de ploaie, finala cu sârbul Novak Djokovici a confirmat aşteptările. Liderul mondial s-a clătinat pe alocuri, dar a arătat că în acest moment nu poate fi răpus de nimeni, câştigând în patru seturi: 6-4, 5-7, 6-4, 6-2.
TENIS. Nadal a preluat controlul deplin în tenisul mondial masculin. Serveşte mai bine, şi-a păstrat consistenţa arătată în jocul pe zgură şi, dacă va fi ocolit de accidentări, ar putea deveni cea mai aureolată "rachetă" din istorie. Comparaţia cu recordurile deţinute de Roger Federer se impune. Imbatabil nu doar pe zgură, pe Nadal (24 de ani) îl despart acum doar şapte titluri de Mare Şlem de Federer.
"Nadal are tot timpul şi toate şansele să-l depăşească pe Federer la numărul de trofee câştigate. Amândoi sunt genii şi e aproape imposibil să-i baţi, dacă nu prinzi o zi de excepţie. În plus, Nadal are şi forţă fizică", credea ieri Victor Hănescu, cel mai bun jucător român al momentului. 9 trofee majore are Rafael Nadal: Roland Garros (5), Wimbledon (2), Australian Open (1) şi US Open (1)
FOTBAL. În sporturile de echipă, Spania a dat marea lovitură în această vară, în Africa de Sud. Aureolat la Europenele din 2008, celebrul "tiki-taka" a făcut furori şi la Cupa Mondială. Ibericii au scos capul şi în cupele europene. Atletico Madrid a mers până la capăt în Liga Europa şi a luat Supercupa Europei.
BASCHET. În NBA, cel mai puternic campionat din lume, Pau Gasol (30 de ani) este un nume greu, chiar dacă luminile cad pe silueta colegului său Kobe Bryant sau pe mişcările spectaculoase ale lui LeBron James.
Gasol este "locotenentul" lui Bryant, contribuind la titlurile din 2009 şi 2010 ale celor de la Los Angeles Lakers.