Magistraţii clujeni au hotărât că un comisar de la Garda Financiară, care a fost respins la examen, poate reveni pe funcţie. El a coordonat anchete financiare grele.
Comisarul de la Garda Financiară Cluj, Marius But, care a rămas pe drumuri după desfiinţarea instituţiei, deşi a coordonat mai multe anchete financiare care au dus la condamnarea definitivă la cinci ani de închisoare, cu executare, a fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a câştigat o primă bătălie. Tribunalul Cluj a dispus suspendarea deciziilor de concediere emise de ANAF şi Garda Financiară în cazul mai multor comisari de la Garda Financiară Cluj, între care şi Marius But. "Judecătorul a decis să suspende deciziile prin care am fost concediaţi. Mă gândesc dacă am să mă mai întorc în acest sistem care, la un moment dat, nu a mai avut nevoie de mine. Eu mi-am găsit deja de lucru la o companie privată", a spus Marius But. La sfârşitul lunii octombrie, când reforma elaborată de fostul ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a fost pusă în practică, prima măsură a fost desfiinţarea Gărzii Financiare. Marius But şi colegii lui de la Cluj au fost daţi afară, cu posibilitatea de a candida pentru nou înfiinţata Direcţie Generală Antifraudă. La concurs, Marius But a obţinut nota 7.75, dar a fost declarat respins la proba de interviu, proba fiind considerată de comisar ca fiind una subiectivă.
- Un COMISAR acuză! Marius But, comisarul "EJECTAT" de sistem, a RECUPERAT la un control 4.5 milioane de euro
Un comisar periculos În calitate de comisar şef de divizie la Garda Financiară Cluj, Marius But a coordonat mai multe anchete financiare care au dus la trimiterea în judecată a fostului vicepremier al Guvernului României, George Copos - în dosarul Loteria - şi la condamnarea definitivă a fostului ministrului Relu Fenechiu, la cinci ani de închisoare, pentru că a vândut echipamente electrice vechi, ca fiind noi, către Electrica Moldova. Avocatul Tudor Jucan, care i-a apărat în Justiţie pe comisarii de la Garda Financiară Cluj, susţine că decizia Tribunalului Cluj trebuie pusă în practică de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. "Când o instituţie publică este desfiinţată, ea nu dispare în neant. Asta, pentru că o altă instituţie îi va prelua atribuţiile. În cazul nostru, atribuţiile Gărzii Financiare au fost preluate de ANAF, deci foştii comisari vor trebui reangajaţi la ANAF. Acum am obţinut suspendarea actelor de concediere şi urmează să ne judecăm pe fond pentru a anula aceste acte", a spus avocatul Jucan. CITIȚI ȘI:
- Comisarul care i-a făcut dosar lui Fene a fost dat afară
- EPURĂRI în masă la Garda Financiară. Comisarul care a făcut „Transformatorul” şi „Loteria” a fost CONCEDIAT!