Dickson Nwakaeme, vedeta echipei finlandeze KuPS, care va fi primul adversar al formaţiei Gaz Metan Mediaş în tururile preliminare ale Ligii Europa, are un frate care joacă la Universitatea Cluj.
Medieşenii vor fi primii români care vor juca un meci în cupele europene în noul sezon. „Găzarii” vor debuta în Europa împotriva vicecampioanei Finlandei, Kuopion Palloseura (KuPS), în 14 şi 21 iulie, în turul doi preliminar al Ligii Europa.
KuPS a trecut o singură dată un tur în cupele europene în precedentele zece participări. Se întâmpla în runda inaugurală a Cupei UEFA 1978-79, când finlandezii au trecut de gruparea daneză B 1903, cu scorul general de 6-5. Nigerianul Dickson Nwakaeme (25 de ani), vedeta nordicilor, a declarat pentru EVZ că vrea să schimbe norocul echipei din Kuopio. „Sunt nerăbdător să joc în Liga Europa. Cred că avem şanse mari să mergem mai departe. Avem o echipă puternică, însă va trebui să muncim mult. Să ne concentrăm doar asupra meciului şi să dăm totul pe teren. Doar aşa putem învinge”, ne-a spus cel mai apreciat jucător al grupării KuPS, care a revenit la echipă în urmă cu câteva luni, după o perioadă petrecută în Danemarca, la Aalborg, unde nu a convins, marcând doar un gol.
„Aş vrea să joc în România!”
Atacantul nigerian a ajuns în Finlanda, după ce un impresar de aici l-a văzut jucând în Nigeria. „M-am acomodat uşor în noua mea ţară, care e mult mai civilizată decât Nigeria. Nu a fost un şoc. Mai văzusem Belgia şi Dubaiul”, ne-a povestit Dickson, adăugând că suportă cu uşurinţă temperaturile scăzute din Finalnda: „Nu am probleme. Nu simt frigul când joc fotbal. Îmi place să alerg”. Despre români, Dickson nu ştie mai nimic. „Nu am auzit de Gaz Metan, iar despre România ştiu doar că joacă fratele meu mai mic, Anthony, acolo. E atacant la Universitatea Cluj”, ne-a declarat cu mândrie jucătorul care a înscris, în carieră, de 12 ori în prima ligă finlandeză. Întrebat dacă l-ar interesa o mutare în România, atacantul nigerian a răspuns: „Aş vrea să joc în România. Depinde însă şi de ofertă. Dacă voi primi un contract bun, voi veni”. Fratele din România, Anthony Nwakaeme are 22 de ani, e atacant şi joacă pentru „şepcile roşii” din 2010.
În acest sezon al primei ligi finlandeze, care se joacă după sistemul primăvară toamnă, lui Dickson Nwakaeme nu îi merge prea bine la KuPS. Nigerianul a marcat doar 2 goluri în acest an.